Ce surprize pregăteşte artistul
în turneul tradiţional de colinde
în turneul tradiţional de colinde
A devenit deja o tradiţie ca an de an, Fuego să colinde toată ţara şi să cânte piesele care l-au transformat într-un simbol al acestei perioade.
Şi de această dată, Fuego ne promite surprize inedite, dorind să-şi impresioneze admiratorii cu muzică de calitate, dar şi cu emoţii şi elemente unice.
Astfel, împreună cu band-ul său, Fuego ne va prezenta un Crăciun pur românesc, cu fragmente populare, cu simboluri şi steme şi costume speciale, aducând în atenţie autenticitatea unei Românii muzicale, purtându-ne prin timp, în imaginile pe care cântecele sale le-au făurit, chemându-ne acasă, de oriunde ne-am afla, încurajându-ne să fim români adevăraţi.
Şi pentru că ţine la admiratorii săi, Fuego va lansa un nou album de colinde, care va avea o grafică originală şi va fi produs de
Casa de discuri "Euromusic",
purtând denumirea turneului:
"CRĂCIUNU’ NOSTRU-I ROMÂNESC!".
"Anul acesta facem Crăciunul acela pur românesc, autentic. Simbolurile româneşti se vor regăsi pe scenă, costumele fiind şi ele spectaculoase, ceva neaşteptat.
Lucrăm de zor la toate detaliile.
Şi dansul va fi parte a poveştii, iar reflexiile luminoase vor completa
atmosfera de sărbătoare.
Vă mulţumesc vouă, celor de la "Click", că sunteţi alături de mine.
Cred eu că anul acesta sărbătorile noastre vor fi încărcate de emoţie. Eu v-o dăruiesc prin cântec şi v-aştept la spectacolele mele.
Cântăm şi despre brad, ca să-i facem fericiţi pe cei cu bancurile, şi despre Crăciun, trecând prin toată colecţia celor opt albume ale mele de sărbători.
Noutăţi avem de pe albumul cel nou.
Dar şi cântece pe care toţi le cunoaşteţi.
Vreau să ne bucurăm împreună că suntem români, că avem tradiţii spectaculoase, păstrate din strămoşi, mândrindu-ne cu faptul că oricum şi oricând, pentru noi, oriunde ne-am afla, Crăciunul va fi românesc."
Paul Surugiu - FUEGO
Pentru lectura integrală a articolului, accesaţi: