EXCLUSIV! Povestea din spatele...

... celebrului videoclip

"Împodobeşte, mamă, bradul!"

Probabil că unele poveşti, mai ales cele desprinse din realitate, sunt menite să ajungă în locul potrivit, la momentul şi oamenii potriviţi...

Descopeream, în urmă cu un an şi-o zi, pe site-ul Editurii "Mateescu" , impresionanta poveste din spatele celebrului videoclip al lui Fuego - "Împodobeşte, mamă, bradul!", spusă - aşa cum s-a petrecut ea, chiar de către unul dintre martorii acelor momente, dl. Răzvan Mateescu, jurnalist.

După numai trei zile, pe scena Casei de Cultură din Piatra Neamţ, în cadrul concertului său de colinde, într-o manieră proprie, plină de căldură, farmec şi de o sensibilitate aparte, Fuego a dus mai departe această poveste, cu multă emoţie, către sufletele spectatorilor săi.

Şi pentru că astăzi, Fuego a ales să ne vorbească tocmai despre acest videoclip, ne-am amintit de minunatele clipe ale lui decembrie 2013 şi ne-am gândit că e momentul propice pentru a transmite, cu drag, spre voi toţi, această poveste...

Poate mulţi vor reuşi să înţeleagă, măcar acum, ceea ce Fuego a afirmat în repetate rânduri, şi anume faptul că:

"Tineri, veţi ajunge să fiţi părinţi şi veţi înţelege ce înseamnă pentru un părinte să i se cânte astfel de versuri şi de muzică!"...

Fuego's Blog,

13 decembrie 2014

EXCLUSIV:

Povestea din spatele clipului

"Împodobeşte, mamă, bradul!"

Nu cred că e vreun român care să nu-şi aducă aminte de faimosul videoclip al lui Fuego, "Împodobeşte, mamă, bradul!".

Acea filmare a fost realizată în casa părinţilor mei, din strada Elie Carafoli, din Bucureşti, în urmă cu vreo 10 ani.

Dar eu nu pot să văd acest videoclip! Mi-e greu, am senzaţia că toată lumea de pe pământ stă cu genunchii pe pieptul meu.

Când trăia, mama mea, Viorica Amelia Mateescu, era o persoană foarte sociabilă, şi nu ştiu cum, reuşise să se împrietenească, într-o zi, cu Paul Surugiu, adică Fuego. Acesta i-a făcut o vizită şi, când a văzut că în vila din anii 40 există şi un şemineu, i-a venit ideea cu videoclipul. Mama era fericită, cum n-o mai văzusem demult.

- Răzvănel, vine Fuego să facă un videoclip la noi! Poate îl vede şi fratele tău la televizor şi îşi aduce aminte de mine...

Noi am fost trei fraţi, dar cel mai mare s-a prăpădit. Mijlociul însă nu mai dăduse pe la părinţi de ani de zile, se certase urât cu ei, le făcuse viaţa amară. Mama plângea la ore fixe, mai ales când îl vedea pe Fuego, pe care-l compara, în inima ei, cu fiul

care o respingea.

Era un început de decembrie. Îmi amintesc că la filmare am fost şi eu cu Dana, am ajutat la producerea de scârţimuş (polistiren) pe post de fulgi de zăpadă, am dus paharele, am pus de cafea.

Cu Irina Loghin şi cu Gheorghe Turda n-am prea vorbit, erau concentraţi la ceea ce aveau de făcut.

În imagini apare şi câinele mamei, un coker spaniel pe nume Terry, a murit săracul. M-am uitat la mama. În momentul în care începea melodia, izbucnea într-un plâns sfâşietor, dar n-o auzea nimeni, pentru că volumul muzicii era dat

aproape la maximum.

Când opreau filmările, pentru indicaţii regizorale, mama îşi ştergea lacrimile şi odată zâmbea, să nu observe Fuego.

În videoclip, Fuego era la picioarele mamei lui, adică Irina Loghin, şi-i cerea iertare.

Masa pusă, o lacrimă adevărată pe obrazul tatălui, Gheorghe Turda, un foc ce ardea vesel în şemineu şi un brad împodobit. Clipe idilice de sărbătoare întâlnite în familia multora dintre noi. Dar, dincolo de aparatul de filmat, era realitatea seacă, pe care nu o puteam îndura.

Mama mea prăbuşită pe un scaun, în întuneric, devastată de dor după băiatul ei mijlociu, care nu-i mai bătuse la uşă de 15 ani...

- L-am ţinut în braţe, i-am dat laptele meu, i-am legat ghetuţele, i-am pupat rănile din genunchi, când cădea pe Valea Albă...,

zicea ea privindu-mă cu o disperare greu de suportat.

Mama mea a murit tot într-un decembrie, cu zăpadă multă şi ger care frigea. Cu trudă multă au reuşit groparii de la cimitirul Sfânta Vineri să-i sape culcuşul. Pământul era stâncă îngheţată. Pe ultimul drum al ei am dus-o eu, tata, Dana şi doi vecini. Cinci persoane şi cu popa şase.
Fiul ei mijlociu n-a venit, cu toate că tata îl chemase. ("Copiii sunt la munte, nu le stric eu petrecerea pentru atâta lucru!", i-a spus la telefon, cuscra.)

Aşa că, să nu vă supăraţi pe mine dacă nu pot vedea acest videoclip! Îmi apare în gând, mereu, mama, mică, neajutorată, cu ochii ei mari, în lacrimi, întrebând:

- De ce nu mai vine?

Răzvan Mateescu
Sursa: Editura "Mateescu"

12 decembrie 2013