Gala Premiilor "Confidential": FUEGO - Premiul pentru Popularitate

FUEGO - Premiul pentru Popularitate  

 
Duminica, 7 octombrie a.c., postul tv Antena 2 a transmis
 

Gala Premiilor "Confidential",

ai carei amfitrioni au fost
 Oana Turcu si Cristian Brancu.
Paul Surugiu (FUEGO), unul dintre cei mai indragiti si apreciati artisti in Romania si Basarabia, a fost invitatul special al acestei Gale, in cadrul careia i s-a decernat
Premiul pentru Popularitate,
o noua recunoastere a succesului de necontestat de care se bucura
in randul spectatorilor.
Cu acest prilej, artistul a prezentat, in premiera, volumul
"Testament pentru Fuego",
un veritabil album de arta, cu o grafica de exceptie, realizat sub egida Asociatiei Culturale "Regal D’Art", inaugurand colectia "Regal de poezie".
Volumul cuprinde cele mai frumoase poeme pe care mentorul sau spiritual, poetul luminii, Grigore Vieru, le-a dedicat lui Paul de-a lungul colaborarii lor, multe dintre aceste versuri nefiind editate pana acum.
Lansarea oficiala va avea loc la
 Palatul National "Nicolae Sulac" - Chisinau, cu prilejul celor doua spectacole aniversare – "Destin", pe care Fuego le va sustine pe 9 si 10 octombrie.
Pe parcursul Galei, Paul Surugiu a interpretat doua dintre cele mai recente melodii din repertoriul sau: o compozitie semnata de maestrul Jolt Kerestely, pe versurile poetei Carmen Aldea Vlad - "Steaua mea" si "Trandafiri in dar" - muzica si versuri: Maria Stoianov.



Share this article :
 
Copyright © 2012. Fuego - Paul Surugiu - un cantec, un destin... - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template