FUEGO: "Ne vedem la Dorohoi!"


FUEGO: "Pentru mine, competiţiile au fost motivaţionale..."

"Mi-aduc aminte de momentele în care eram adolescent, la început de poveste, şi participam la festivalurile de muzică uşoară.
Câte emoţii, ce presiune!
Ne doream cu toţii s-ajungem mari, să învăţăm cât mai multe din experienţa respectivă şi, treptat, să evoluăm cu fiecare apariţie în faţa publicului.
 Pentru mine, competiţiile au fost motivaţionale. M-au făcut să cresc, să mă ambiţionez dacă nu ieşeam pe primul loc, să-mi doresc să fiu mai performant dacă eram fruntaş.
Şi cred că acolo mi-am cultivat spiritul de fair-play, păstrând în continuare bucuria de a cânta, fiind într-o competiţie firească cu ceilalţi, dar fără mize sau uri, ci doar cu dragoste de muzică.
Duminica aceasta îmi face plăcere să revin pe o scenă de festival.
Unul cu tradiţie, unde s-au lansat nume importante, precum Carmen Rădulescu, la Dorohoi, la "Mărţişor", o competiţie ce ţine de mai bine de 30 de ani.
Sigur, cânt în recital acum, în seara de gală, dar tot voi lua pulsul atmosferei de concurs, făcându-mi plăcere să văd şi să descopăr talentele de mâine.
Aşadar, ne vedem la Dorohoi!"
Paul Surugiu - FUEGO
27 februarie 2015
Share this article :
 
Copyright © 2012. Fuego - Paul Surugiu - un cantec, un destin... - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template