FUEGO: "Testament - omagiul meu umil adus limbii române..."
"Pe 17 februarie, voi juca spectacolul
"TESTAMENT",
omagiul meu umil adus limbii române, patriotismului, mamei şi lui Grigore Vieru, la Botoşani, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Tineretului.
Puţină lume ştie, dar ideea principală a acestui spectacol s-a bazat pe lucrarea de artă apărută în 2012, volumul ce e mai mult decât o taină a poeziei care mă apără, un glas al celor mai frumoase şi măreţe creaţii scrise de marele VIERU,
pentru mine şi vocea mea.
Cartea ce poartă același nume, a fost lansată în mai multe ocazii şi voi vorbi despre ea şi la Botoşni, acolo unde a fost concepută, de către
Asociaţia Culturală "Regal D'Art".
Asociaţia Culturală "Regal D'Art".
În 2013, cartea "Testament" a primit marele premiu al Târgului Internaţional de Carte de la Chişinău – "Arta Cărţii", pentru conţinut şi pentru conceptul unic, fără egal, pentru editare, pentru design şi prezentare.
Şi ştiţi, prieteni, care-i cea mai emoţionantă satisfacţie pentru mine, cu "Testamentul"?
Aceea că pot face ca opera unui poet român, uitat oarecum, să se audă, să se citească, să se cânte din nou.
Iar la Botoşani, pe 17 februarie, emoţia e dublă, pentru că acolo, în leagănul culturii, de unde au venit Enescu, Iorga şi Eminescu, Grigore Vieru a păşit prima oară pe pământ românesc.
Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a sălii de spectacol.
Pentru informaţii suplimentare, puteţi suna la numărul de telefon: 0746774204."
Paul Surugiu - FUEGO
2 februarie 2015