FUEGO: "De Piatra mă leagă începuturile mele..."


FUEGO: "În Moldova, oamenii ştiu să se distreze..."

 "Am concertat la Piatra Neamţ, la Galeria Mall.
Toate bune şi frumoase, s-ar putea zice.
Lume multă, peste 1000 de persoane, aglomeraţie şi atmosferă de petrecere.
Ei bine, imaginaţi-vă cum e când adaugi acestui peisaj ceva moldovence cu atitudine, puse pe distracţie.
Eu le-am oferit pe lângă cântece, lalele proaspete, dar nu a fost chip şi aprige cum sunt, s-au bucurat de tot momentul ca nimeni altele.
Ce-i drept, în Moldova, oamenii ştiu să se distreze. Nu zic că alte zone ar sta rău la acest capitol, dar aici există ceva ce nu-i lasă să stea pe scaune nici de-ar vrea.
Oraşul Piatra Neamţ e aşa cum îl ştiu de ani de zile.
O bijuterie liniştită şi tăcută la poale de munte.
De Piatra mă leagă începuturile mele, având aici unul dintre primele spectacole, împreună cu Draga Olteanu Matei şi Rodica Popescu Bitănescu, care m-au ajutat atunci şi de asemenea, primele evenimente private.
Asta a făcut ca timp de aproape doi ani, să fac naveta în fiecare week-end
pentru a cânta aici.
 Ştiam de atunci că în oraşul acesta se mănâncă bine. Cel puțin tradiţional, căci de fiecare dată când ajung în zonă poposesc la Hanul Troian, spre Bicaz, la doamna Fodor, unde-i mâncare bună românească.
Dar ieri am descoperit un alt loc pe care vi-l recomand.
Ce să-i faci, dacă-s gurmand?
Aşa că, dacă ajungeţi la Piatra, trebuie neapărat să mâncaţi crepes, nişte clătite gustoase cu tot felul de umpluturi cu specific mexican.
După asta, pentru că-i exact la bază, vă plimbaţi cu telecabina."
Paul Surugiu - FUEGO
23 martie 2015
Share this article :
 
Copyright © 2012. Fuego - Paul Surugiu - un cantec, un destin... - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template