Nu pot sa nu ma gandesc in aceasta perioada festiva, cuprinsa de
o tainica magie, la anul pe care il incheiem si la cel ce vine. Tocmai de
aceea, acum, in momentele in care realizam bilanturi imaginare, gandul
meu se indreapta catre voi.
Prin intermediul celor ce, cu pasiune si devotament, realizeaza
cu profesionalism acest blog, prin care voi intrati in legatura cu
activitatea mea, cu proiectele mele si cu mine, va doresc un an nou
minunat, in care dorintele sa vi se implineasca, in care sa aveti
alaturi persoanele cu adevarat importante si care sa fie mai complex,
incoronat de tot binele posibil.
Va multumesc pentru aprecierea voastra, pentru toate mesajele
si urarile, pentru faptul ca sunteti cu mine in fiecare clipa,
implinindu-mi armonios misiunea si implicit pe mine, caci doar pentru
voi, publicul meu, construiesc fiecare fila a parcursului meu.
Cantecul meu fie-va alinare in anul ce vine!!! La multi ani!!!
Concerte extraordinare aniversare la Palatul National "Nicolae Sulac"
"DESTIN"
Regal de muzica si poezie
Calde multumiri Companiei "TeleRadio-Moldova" pentru profesionalismul dovedit prin inregistrarea impecabila a acestor concerte si persoanei care ne-a facilitat posibilitatea de a le oferi in exclusivitate, cu bucurie, acum, la finele unui an incarcat de evenimente pentru noi si Fuego, tuturor admiratorilor sai, prin intermediul blogului nostru...
"S-au intalnit la mijloc de drum, porniti parca de lanasterea
fiecaruia, unul in intampinarea celuilalt, acolo unde s-a intalnit
poezia cu muzica, pentru ca aceasta sa devina o singura Respiratie, un
singur Cantec, un singur Dor..." (Nicolae Dabija)
Asa a inceput colaborarea dintre
Paul Surugiu – Fuego si Maestrul Grigore Vieru, in urma cu cativa ani,
intr-o perioada in care artistul era deja bine-cunoscut pe scenele din
Basarabia. Nu mai putin de 10 ani s-au implinit in 2012, de cand
Fuego tot trece Prutul, oferind, din prea plinul sufletului sau,
dragostea nemarginita si minunatele melodii, publicului basarabean.
"Imbratisandu-l pe Vieru, Fuego a
imbratisat Basarabia, cea care, dupa plecarea Poetului la stele, l-a
infiat, la randu-i, cu tot cu cantecele sale, in care ea isi regaseste
tot mai mult sufletul, in toata larghetea si plinatatea, asa cum i l-a
daruit Dumnezeu..." (Nicolae Dabija)
In numeroase randuri, artistul a
recunoscut ca iubeste "Basarabia, cu oamenii ei buni, generosi,
sufletisti..." si ca, ajungand pe aceste meleaguri, intotdeauna s-a
simtit ca in mijlocul familiei: "Cand trec Prutul in Basarabia, mi se
pare ca trec pragul casei mele, ca inima mea ajunge, de prin lungi
strainatati, acasa". Este unul dintre motivele pentru care, cu cea mai
mare daruire si cu o deosebita placere, raspunde nenumaratelor invitatii
de a canta aici, intrucat, marturisea Fuego: "Resimt dragostea de tara,
succesul si fericirea cea mai implinita in batrana, magnifica
Basarabie..."
In ziua de azi, putini sunt artistii
care, cu atata sinceritate si caldura, isi recunosc dragostea
neconditionata, totala si statornica pentru Basarabia. Nu in zadar s-a
spus ca "inima lui Fuego locuieste in Basarabia" (Aurel V. Zgheran).
"Trec Prutul, de fiecare data,
pentru a darui basarabenilor ceea ce am eu mai drag si inaltator:
cantecul..." – acesta este crezul pastrat cu sfintenie in adancul
sufletului sau, cu care artistul trece granita de fiecare data. Asa
s-a intamplat si la inceputul unui octombrie linistit, cu parfum de
toamna calda, atunci cand sala Palatului National "Nicolae Sulac" din
Chisinau a fost cuprinsa de emotia pura a intalnirii dintre vers si
cantec.
Cariera artistica a lui Fuego a
cunoscut unul dintre punctele sale culminante, in serile de 9 si 10
octombrie a.c., cand, ore in sir, in prezenta a aproximativ 5000 de
spectatori, intr-o atmosfera incendiara de-a dreptul, artistul si-a
vazut dus la bun sfarsit, unul dintre cele mai ambitioase, arzatoare si
marete proiecte ale sale: sarbatorirea celor 10 ani de cand revine
mereu, cu drag, pe scenele Basarabiei.
Admirabil rezultat al colaborarii
armonioase cu instrumentisti de renume: formatia ProBachus, Orchestra
Nationala de Muzica Populara "Lautarii", sub bagheta maestrului Nicolae
Botgros, Orchestra Municipala a Primariei Chisinau, condusa de fratii
Vasile si Vitalie Advahov, carora li s-au alaturat cativa dintre cei mai
indragiti interpreti din Basarabia (Olga Ciolacu, Anisoara Puica, Ian
Raiburg, Ion Suruceanu, Ana Barbu, Maria Stoianov, Zinaida Julea, Mihai
Ciobanu, Igor Cuciuc, Lidia Bejenaru, Adriana Ochisanu, Nicolae si
Isidor Glib) si invitata speciala din Romania, Mioara Velicu, cele doua
concerte aniversare, reunite sub genericul "Destin – 10 ani de cantec pe
scena din Republica Moldova", au insemnat momente unice, de o aleasa
vibratie sufleteasca.
O data in plus, succesul sau a fost
incontestabil, Fuego croindu-si cu usurinta drum spre sufletele celor
veniti sa-l vada si sa-l asculte, reusind sa le cucereasca inimile prin
talentul sau, prin modestia si sinceritatea debordante ce-l
caracterizeaza, prin impecabila prezenta scenica si puternica
incarcatura emotionala pe care o transmite cu atata profesionalism.
Tot efortul depus in pregatirea
acestui eveniment de amploare si-a gasit implinirea in regalul de muzica
si poezie care s-a desfasurat cu casa inchisa, intr-o incantare
scanteietoare, intr-un concept fundamentat si clipe care nu pot fi
redate decat prin cuvinte la superlativ.
Structurate in doua parti,
concertele au urmat un fir narativ duios, pornind de la acorduri fine de
muzica usoara, ajungand la cadentele perfecte ale pianului, iar mai
apoi la ritmul alert al acordeonului si al sunetelor populare imbogatite
de vocea lui Fuego si de maiestria si virtuozitatea fratilor Advahov si
ale lui Nicolae Botgros. Prin farmecul sau personal a dominat scena
cu o incredibila expresivitate, inaltand cu pasiune, har si
sensibilitate, pod de cantece peste Prut. De remarcat nenumaratele
surprize pe care artistul le-a oferit publicului sau, aici impunandu-se a
aminti mai ales vestimentatia spectaculoasa, impresionanta, realizata
in exclusivitate de creatoarea Doina Levintza si duetele de exceptie cu
fiecare dintre interpretii invitati, prieteni si colaboratori dragi sufletului sau.
Sali pline, spectatori coplesiti
pana la lacrimi de grandoarea momentului, imense si nenumarate buchete
de flori, aplauze nesfarsite... toate acestea au creionat din nou ceea
ce cu totii stiam: Basarabia il iubeste si-l apreciaza pe Fuego, il
respecta si-i recunoaste deschis harul cu care Dumnezeu l-a inzestrat,
orele de munca asidua pe altarul muzicii, daruirea pentru vers si cant,
meritul de a fi cel care, prin tot ceea ce face, contribuie imens la
unirea inimilor romanilor de pretutindeni.
Fuego se numara printre putinii
artisti de o valoare incontestabila, a caror simpla aparitie pe scena ne
face mai buni, mai calzi, mai generosi, mai intelepti si, inainte de
toate, mandri de ceea ce suntem. Intreaga sa existenta, daruita cu o
dragoste imensa publicului, este semn al faptului ca locul sau in cartea
de aur a muzicii nu poate fi niciodata ocupat de altcineva, pentru ca
"legendele nu se sting niciodata, doar se rescriu cu literele vesniciei,
in lumea de la marginea timpului".
Este greu, poate chiar imposibil sa
ne inchipuim muzica fara tot ceea ce inseamna Fuego si suntem convinsi
ca daca artistul nu ar fi existat, atunci cu siguranta am fi fost mai
saraci, lipsiti de ceea ce e mai frumos, mai curat, mai nobil pe aceasta
lume. Fuego va ramane indragostit iremediabil de publicul din
Basarabia, pe ale carei scene va reveni in permanenta cu aceeasi
dragoste imensa, imbratisand-o si ducand mai departe, cu recunostinta si
evlavie, cantul si versul mentorului sau, Poetul Grigore Vieru,
demonstrand ca intr-adevar: "Poezia este un miracol pamantesc", iar
"Muzica - un miracol ceresc". (Grigore Vieru)
Daca pe tot parcursul anului am fost alaturi de Fuego si de muzica sa, nici cele din urma zile ale lui 2012 nu ne puteau gasi altfel, decat impreuna cu artistul nostru drag. In aceste momente de sarbatoare, in ultimul weekend al lui decembrie,
Paul Surugiu - FUEGO
ne mai ofera un cadou de suflet... doua editii speciale ale emisiunii"Fuego si prieteniila... Familia Favorit".
Fuego,Valentina Herta- producatorul emisiunii si postul Favorit TV va invita sa urmariti inregistrarea concertului extraordinar
"DESTIN",
unul dintre cele mai ambitioase proiecte din activitatea artistului. Fuego a aniversat 10 ani de cantec
pe scenele Basarabiei, alaturi de invitatii sai speciali, prin doua
evenimente grandioase, care s-au desfasurat la Palatul National "Nicolae
Sulac" din Chisinau, in zilele de 9 si 10 octombrie a.c.
Spectacolele vor fi transmise deFavorit TV,dupa urmatorul program:
- sambata - 29 decembrie a.c.,
cu incepere de la ora 21.00 - Fuego alaturi de: Nicolae si Isidor Glib, Mioara Velicu, Adriana Ochisanu, Lidia Bejenaru si Orchestra Nationala "Lautarii", condusa de maestrulNicolae Botgros;
- duminica - 30 decembrie a.c.,
cu incepere de la ora 18.00 - Fuego alaturi de: Mihai Ciobanu, Zinaida Julea, Mioara Velicu, Igor Cuciuc si Orchestra Municipala a Primariei Chisinau, condusa de fratii Vasile si Vitalie Advahov.
Iata ca Sarbatorile de iarna ne bat din nou la poarta sufletului, cu emotii magice, cu spirit crestinesc si cu lumina divina. In aceasta perioada acordam sentimentelor noastre o insemnatate
complexa, iar clipele sunt oprite pentru momentele in care, cu o
sinceritate desavarsita, ne redescoperim, imbratisam credinta, iertam,
uitam si devenim mai intelepti, impacandu-ne astfel cu noi si cu cei din
jurul nostru. Pentru mine, Craciunul inseamna liniste si bucurie si, tocmai de
aceea, va doresc ca starea de beatitudine sa va cuprinda pe deplin, sa
aveti masa plina de bucate, alaturi de cei dragi.
Dupa un turneu de colinde extenuant, implinit de fericirea si
emotiile de iarna impartasite de voi, in care v-am simtit aproape de
mine si care a reusit si in acest an sa continue, conform traditiei, in
ciuda vremii care ne-a pus piedici, urmeaza o perioada in care,
impreuna cu persoanele dragi inimii mele, voi petrece zile luminate. Va multumesc pentru toate gandurile bune si pleiada de mesaje pe
care mi le-ati daruit pe tot parcursul turneului "Emotie de decembrie",
turneu ce, spre fericirea mea, a reusit sa poata fi prezent in peste 15
orase, fara a fi anulat vreun concert, chiar daca pentru asta am
strabatut tara si zapada de altadata, care anul acesta nu ne-a fost aliat. Am citit si m-am bucurat pentru toate urarile si cadourile primite,
iar asta inseamna pentru mine, nu doar o confirmare a iubirii
neconditionate pe care mi-o daruiti constant, ci si o implinire, o nemasurata
recunoastere venita din partea celor carora ma daruiesc in fiecare
clipa, publicul meu.
Am colindat, pe ritm de ler divin, sufletele voastre si am primit
de la voi aplauze, trairi puternice si o speranta, aceea ca prin colinda
si prin glasul meu, am stabilit impreuna o legatura tainica intre sacru
si profan, o legatura ce intampina praznicul Nasterii Mantuitorului. Si tocmai de aceea imi doresc ca sfintele seri de sarbatoare sa va
fie incoronate de tot binele posibil si pe acorduri de sacra colinda, sa
petreceti bucurosi, sa fiti optimisti, iar mirajul fermecat al
Craciunului sa va innobileze existenta. Iar anul ce vine sa fie pentru toti mai incarcat de toate cele, de
sanatate, de determinare, de reusite personale si profesionale. Pentru
mine, anul 2012 a fost un an plin de emotii, de proiecte ambitioase si
truda, infaptuite pentru voi, cei ce ma apreciati, intr-un erudit
amalgam muzical. Va doresc un an nou fericit, multe momente petrecute impreuna si "Sarbatori de vis colindate, de Rai luminate."
"Sa traiasca tot romanul,
Cat stejarul si gorunul! Sa gasesti la el acasa
Painea aburind pe masa... Sa traiasca neamul meu, Crestinesc in Dumnezeu, Ce atat s-a chinuit, Amarat si obidit!
"Colindam, colindam, iarna..." la Ploiesti, alaturi de Fuego
Miercuri,
26 decembrie a.c., in cea de-a doua zi de Craciun, sute de ploiesteni
s-au adunat cu mic, cu mare, in fata Palatului Culturii din municipiu,
pentru a lua parte la un spectacol oferit de Primarie cu ocazia
sarbatorilor de iarna.
De departe, cel mai asteptat moment al serii l-a constituit impresionantul concert sustinut de Paul Surugiu - Fuego.
Intr-un
cadru de poveste, toti cei care au ales sa primeasca acest frumos cadou
si sa-si petreaca dupa-amiaza in compania indragitului artist, s-au
bucurat de clipe minunate, de neuitat.
Desi
au trecut doar doua saptamani de cand a fost prezent la Casa de Cultura
a Sindicatelor, in cadrul spectacolului extraordinar "Emotie de
decembrie", evenimentul de astazi, de la Palatul Culturii, spectatorii
plini de entuziasm, caldura cu care a fost primit, toate acestea au
demonstrat o data in plus ca la Ploiesti, Fuego chiar se simte ca acasa. Este unul dintre locurile dragi sufletului sau, unde mereu revine cu bucurie si mare placere.
"Mare
trandafir", "Vals de Craciun", "Colindam, colindam, iarna...", "Mi-e
dor de Tatal meu, Iisus" sunt doar cateva dintre melodiile care au
incantat publicul. Deliciul serii l-a constituit, cum era si firesc,
momentul in care Fuego, alaturi de copiii ce au umplut scena, a cantat "Mos Craciun cu plete dalbe".
Ca
de obicei, concertul s-a incheiat cu o sesiune de autografe si
fotografii, ploiestenii fiind dornici sa schimbe cateva vorbe cu
artistul si sa-i transmita gandurile lor bune.
Sambata, 29 decembrie a.c., incepand cu ora 14.50,postul Etno TV ofera o noua surpriza admiratorilor lui
Paul Surugiu - FUEGO,
difuzandinregistrarea concertului extraordinar
"Ma-ntorc cu drag la Chisinau",
unul dintre cele mai importante proiecte din cariera artistului. Evenimentul a fost gazduit de Palatul National "Nicolae
Sulac" din Chisinau, in zilele de 29 si 30 ianuarie 2011,
iar acompaniamentul a fost asigurat de formatia ProBachus si Orchestra
Municipala a Primariei Chisinau, condusa de fratii Vasile si Vitalie
Advahov.
De
ani de zile, pe scenele din intreaga tara, dar si din strainatate, unul
dintre cei mai indragiti si apreciati artisti romani ai momentului, Paul
Surugiu - Fuego canta si ne incanta cu melodiile sale minunate, cu
vocea-i calda si rascolitoare in acelasi timp. Pretutindeni, aparitiile
sale nu inseamna decat momente de sarbatoare, de fericire si bucurie
incomensurabila pentru cei care mereu il asteapta cu drag in mijlocul
lor.
Grandiosul
eveniment care s-a desfasurat pe data de 16 noiembrie a.c., la Sala
Palatului din Bucuresti, concertul extraordinar "Scrisoare din
Basarabia", primul concert propriu sustinut aici de catre Fuego, nu se
putea incadra decat fix in aceleasi coordonate.
Ani
la rand, Fuego a repurtat un succes incontestabil pe impresionanta scena
a Palatului National "Nicolae Sulac" din Chisinau. Iata ca acum, pentru
5 ore, artistul a reusit sa aduca Basarabia acasa, la Bucuresti, fiind
magicianul care i-a cucerit rapid, prin muzica si poezie, lumina si
culoare, prezenta scenica deosebita (asigurata si de vestimentatiile
impunatoare ce poarta marca inconfundabila a creatoarei Doina Levintza)
si un program bine pus la punct, meticulos gandit si impecabil
desavarsit chiar de interpret, pe cei aproape 5000 de spectatori care au
umplut Sala Palatului, devenita neincapatoare. Si nu vorbim doar despre
bucuresteni, pentru ca acolo au ajuns admiratori din toata tara, din
Basarabia si din multe alte colturi ale lumii, dornici sa petreaca o
seara mirifica alaturi de artistul care ne uneste pe noi toti in iubire,
speranta si frumos, intr-o poveste de viata in care faramele de timp
devin eternitate.
Au
fost 5 ore de arta adevarata, muzica live, timp in care Sala Palatului a
rasunat de ropotele aplauzelor, iar artistul a fost coplesit cu sute de
buchete de flori.
In
acest amplu si inedit periplu muzical, structurat armonios in doua
parti, alaturi i-au fost invitati de onoare, artisti de marca si,
totodata prieteni dragi: Irina Loghin, Anastasia Lazariuc, "Dorel
Burlacu Band", Orchestra Municipala a Primariei Chisinau, condusa de
fratii Vasile si Vitalie Advahov.
Emotionante
au fost si cuvintele rostite de Adriana Bahmuteanu, organizatoarea
acestui maret eveniment, in momentul in care i-a acordat lui Fuego
"Trofeul de Excelenta" din partea Asociatiei Culturale "Regal D'Art":
"Patru
ani au fost necesari pentru ca Fuego sa prezinte ceea ce stie, ce poate
face pentru cei care au in piept o inima romana, pentru cei pe care ii
iubeste si care il iubesc. Nu a trecut atata vreme pentru ca Fuego nu ar
fi vrut sa realizeze propriul lui concert aici - unde, de fapt a fost
invitat de atatea ori, ci timpul a fost cel care a amanat acest
spectacol al artistului fara timp si fara frontiere..."
Luni,
24 decembrie a.c. si marti, 25 decembrie a.c., postul tv Antena 2 a oferit
admiratorilor lui Paul Surugiu, un dar mult-asteptat, prin difuzarea in
exclusivitate a acestui concert extraordinar.
Fuego's Blog
25 decembrie 2012
Pentru mai multe materiale referitoare la acest spectacol, accesati link-ul:
Luni, 24 decembrie a.c., in seara de Ajun, editia speciala a emisiunii
"Acces direct",
prezentata de Simona Gherghe si difuzata de postul tv Antena 1, a oferit un cadou de suflet admiratorilor luiPaul Surugiu - Fuego,difuzand in exclusivitate un emotionant interviu, pe care artistul l-a acordat producatorului Dora Grosaru.
Va invitam sa accesati urmatorul material pentru a urmari inregistrarea acestui interviu.
"Trei ani... Trei ani plini de ganduri frumoase, adunate intr-un
manunchi de sentimente sincere, intense. Atat timp a trecut de cand
Fuego's Blog a luat fiinta. Realizat cu seriozitate si profesionalism, Fuego's Blog a fost, pe
parcursul acestui timp, locul in care voi, cei ce ma apreciati, ati
putut fi intr-o permanenta legatura cu mine si cu activitatea mea,
facand astfel ca povestea sa se contureze armonios.
Ii multumesc celei ce, cu multa implicare si dorinta de a savarsi
lucruri marete, s-a ocupat de aceasta pagina virtuala, si anume Raluca
Diaconescu, care, poate ca uneori, a neglijat multe probleme legate de
viata personala, a lucrat noptile si asta pentru ca povestea nascuta in
decembrie 2009 sa continue.
Fuego's Blog este pagina fanilor mei, care prezinta in cel mai
veridic mod activitatea mea profesionala si care, cu o sclipire de
suflet si daruire, realizeaza o bogata colectie de materiale faurite din
inima pentru inimi.
Va multumesc tuturor celor ce intrati pe Fuego's Blog, celor ce
construiti zilnic Fuego's Blog si celor ce, indiferent de loc, timp sau
spatiu, sunteti alaturi de mine, in acest vis muzical acordat de o
chitara magica, cu cant si poezie.
La cat mai multi ani frumosi, Fuego's Blog, viata lunga si,
chiar de pasii ne vor purta pe toti in alte povesti, aceasta va merge
mai departe ca fiind "cantecul celor nesinguri" si "cantecul de vorbe
despre un destin de umil artist"."
Miercuri,26 decembrie a.c.,incepand cu ora 16.00,indragitul artist Paul Surugiu (Fuego)va sustine un concert extraordinar de colinde in aer liber, laPloiesti.
Evenimentul se va desfasura pe scena amplasata in fataPalatului Culturiisi face parte din manifestarile organizate de Primaria Municipiului, in cadrul
"Emotie de decembrie"... peste colinele Iasiului...
Vineri,
21 decembrie, Iasiul a avut parte de doua intalniri de suflet,
mult-asteptate, cu Paul Surugiu - Fuego, artistul care la orice pas, din
maretia sufletului sau, ofera farame de dragoste publicului ce-l adora.
Mai intai, sutele de admiratori prezenti in Sala Atrium a complexului Palas Mall, au fost martorii
unor momente de neuitat petrecute in compania artistului, care a
sustinut un recital de exceptie, cuprinzand colinde si cantece de iarna.
Pentru cei mai multi dintre spectatori, clipele de bucurie s-au
prelungit apoi, pana tarziu in noapte, la Casa de Cultura a Studentilor,
acolo unde Fuego le-a dat o noua intalnire, cu prilejul concertului
extraordinar de colinde -
"Emotie de decembrie",
din cadrul turneului sau national.
Asa cum se intampla de fiecare
data in capitala Moldovei, si acum, cu sufletul curat, dornic de trairi
speciale, publicul iesean a umplut pana la refuz sala Casei de Cultura,
venind in numar mare sa-l asculte pe Fuego. Impresionati pana la lacrimi
de momentele de emotie intensa pe care artistul le-a oferit prin vocea
sa calda, prin prezenta scenica deosebita, prin regia de exceptie pe
care el insusi a semnat-o, spectatorii i-au insotit cantul cu aplauze
frenetice, l-au coplesit cu flori, cadouri si ganduri bune.
Seara
de gala de la Iasi s-a incheiat ca intre prieteni... Cu aceeasi rabdare
ce-l caracterizeaza intotdeauna si cu multa daruire, Fuego a petrecut
clipe minunate alaturi de fanii sai, carora le-a acordat autografe, cu
care s-a fotografiat si a impartasit impresii la final de turneu.
"Emotia de decembrie"... a ajuns la final.
Cortina a cazut...
Si totusi, ecourile inca nu s-au stins...
Cuprinsi
intr-un minunat "Vals de Craciun", am adunat de-a lungul acestui
turneu, pretioase amintiri pentru mai tarziu, intr-o frumoasa poveste de
iarna...