FUEGO: "Am muncit, v-am cântat şi vă iubesc!"


FUEGO: "Muzica mea să vă fie alinare şi motiv
pentru a vă bucura..."

"La braţ cu tinereţea, luându-mi aliat spiritul tânăr, cred că adevăratele împliniri ale vieţii mele abia acum încep să vină.
Am muncit, am sădit, v-am cântat şi vă iubesc, iar eforturile se văd în prezent, când orice-ar fi, nu pot să iau o decizie fără să o trec prin filtrul admiratorilor mei.
Cineva-mi spunea că îmi e greu să îmbătrânesc.
Nu ştiu, sincer să fiu, dacă vreau sau nu asta.
Ce-i mai mult decât sigur este faptul că vreau ca muzica mea
să dăinuiască peste vremi.
Am mai mult de 600 de cântece şi, dintre ele, se vor alege câteva care vor intra în folclorul şi în rândul pieselor pe care nu ai cum să nu le îndrăgeşti şi dansezi.
Asta îmi doresc!
Gloriile mele-s mai puţin importante, la fel ca şi diplomele sau trofeele,
ori succesele de acum.
Vreau ca muzica mea să vă fie, pentru mulţi ani, alinare şi motiv pentru a vă bucura de mesaj şi voce.
Pentru că-i o superbă zi de primăvară, m-am lăsat inspirat şi-am început deja să mă gândesc la proiecte mari pentru voi. Spectacole noi stau să vină, piese pe care sigur le veţi aprecia şi, fără doar şi poate, noul videoclip, ce va putea fi urmărit
în cel mai scurt timp."
Paul Surugiu - FUEGO
5 mai 2015
Share this article :
 
Copyright © 2012. Fuego - Paul Surugiu - un cantec, un destin... - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template