Postari recente

FUEGO --- mesaj pentru admiratori


 "Dragii mei,

Sunt onorat sa stiu ca va am aproape, ca parte din gandurile voastre s-au indreptat catre mine si ca, fara a fi nevoiti sa faceti asta, v-ati rapit cateva secunde din pretiosul timp al vietii noastre, sa-mi urati multi ani.
Anii multi sa ne tina impreuna pe toti! Pe mine oferindu-va linistea muzicala si cantecul inspiratiei mele, pe voi fericiti, bucurandu-va de ceea ce eu, in postura mea de artist, pot darui.
Inca de dimineata, am primit numeroase mesaje, care de care mai originale si mai placute, si credeti-ma, cel mai mare cadou pe care l-as putea primi este acesta, pretuirea voastra, a prietenilor mei, fanilor, celor dragi, celor ce ma cunosc sau gasesc alinare in muzica mea.
Ce-as putea sa-mi mai doresc? Inca n-am habar de o fericire mai puternica.
Si daca pentru a fi implinit pe deplin e nevoie de pasiune pusa in activitatea ta, de pretuire venita din partea celor pentru care faci ce faci, de luarea la cunostinta a faptului ca poti, prin simplul glas, sa modifici structuri interioare, atunci eu, fara a mai sta pe ganduri, va marturisesc ca sunt implinit.
Va multumesc tuturor! Si nu doar pentru urarile cu ocazia onomasticii, ci pentru tot sprijinul vostru, pentru suportul si increderea oferite, pentru longevitatea construita impreuna. Cred ca intre noi s-a stabilit o complicitate si nu putem sa nu remarcam faptul ca unii fara altii, am fi fost tristi, debusolati si neimpacati cu noi, prin puterea de neinchipuit a muzicii.
In astfel de situatii, cuvintele se transforma in lucruri. Isi pierd din inteles.
Eu va simt aproape mereu. Si in cazul meu, nu cred ca e nevoie sa-mi imbrac mesajul in vorbe complexe, caci aceasta sta fix in ce simt.
Iar simtirea-mi toata sta in cantecul meu!
La multi ani noua!"
Cu respect si pretuire,
Paul Ciprian Surugiu - FUEGO

LA MULŢI ANI, PAUL!


"Îl văd pe cântăreţ în zori de zi,
cum îşi aprinde lampa de la stele...
Într-un potir de-argint, sufletul său
e dus în slăvi şi ţine loc de ele..."
Ioan Alexandru
Îi însoţim paşii pe cărările muzicii şi-ale... vieţii.
La rândul său, ne mulţumeşte neîncetat, oferindu-ne, dintr-un nesfârşit izvor de generozitate, emoţia pură, transpusă-n vers şi cânt, prin acordurile rafinate şi prietenoase, prin vocea-i caldă, aducătoare de linişte şi echilibru.
Muzica sa, fascinantă călătorie sonoră, răsunând puternic în adâncurile sufletelor noastre, acoperă zgomotul indiferenţei, înlătură incertitudinea, răscoleşte o imensitate de gânduri, sentimente, trăiri şi...
cuvinte nespuse.
Simţind şi trăind frumosul, înfăptuieşte atâtea minuni, cât puţini ar putea bănui că un om este capabil să plăsmuiască.
Ne-nvaţă, zi de zi, că
"... viaţa e un amestec de alungare şi venire a iubirii... O ardere continuă,
un... FOC nestins..."
PAUL însuşi este... FOCUL.
Este artistul de o calitate aparte, care, prin incredibila vocaţie a dăruirii, cunoaşte fericirea, împărtăşind lumii întregi bucuria sunetelor înlănţuite pe portativul sufletelor.
Îi datorăm parte din zâmbetele noastre, emoţiile, bucuria care ne inundă sufletele atunci când îl urmărim, îl ascultăm, îl întâlnim, atunci când, fie şi pentru o clipă, ne dăm mâna, prieteneşte, pe tărâmul muzicii, uniţi în zbor şi-n vise.
Iar acum, într-o zi atât de specială, îl sărbătorim.
Şi-i dorim ca mereu să se poată bucura de simplitate şi amintiri, de zâmbete şi lacrimi, de cuvinte şi tăceri, de prieteni sinceri şi admiratori fideli, de iubire şi de viaţă lungă.
Şi te asigurăm, Paul, de un singur lucru: că în mintea şi în inimile noastre, gândurile bune te însoţesc în permanenţă şi au locul lor asigurat. Pentru că...
"Iubirea adevărată nu poate fi controlată.
Iubeşti şi atât."
LA MULŢI ANI, PAUL!

"TESTAMENT" - puntea de dor către... eternitate

FUEGO: "Vă mulţumesc pentru faptul că preţuiţi arta, teatrul, poezia, amintirea poetului Grigore Vieru şi, nu în ultimul rând, pe mine!"


"Un actor când joacă - nu mai este el;
e un instrument nu în mâna oamenilor,
ci în mâna rolului..."
Eliza Petrăchescu
Aplauze prelungi şi aprecieri la superlativ au răsplătit emoţionantul spectacol de teatru, muzică şi poezie pe care FUEGO l-a oferit publicului său din ţară şi din Basarabia, în cadrul turneului naţional omagial
"TESTAMENT",
dedicat marelui poet GRIGORE VIERU.
 De altfel, întotdeauna Fuego s-a remarcat prin dorinţa constantă de a dărui spectacole de calitate, fapt concretizat acum şi prin acest nou proiect, care beneficiază de o punere în scenă logică, agreabilă şi surprinzătoare.
 Întregul act artistic a fost gândit cu minuţiozitate, într-o înşiruire de secvenţe, lumini şi umbre, într-un pitoresc amalgam de stări dintre cele mai diverse.
Impactul puternic al unei regii de excepţie, inspirată şi ingenioasă, semnată cu un profesionalism desăvârşit de către d-na conf. univ. Adriana Piteşteanu, şi-a spus cuvântul, dovedind astfel că publicul dorea de mult timp să-l urmărească pe Paul Surugiu şi în postura de actor, punându-şi atât de bine în valoare calităţile şi cunoştinţele dobândite în timpul cursurilor de la Institutul de Teatru, pe care l-a absolvit în urmă
cu ceva ani.
Afluenţa spectatorilor în fiecare dintre locaţiile stabilite, a fost impresionantă, mărturie certă a faptului că "Testament" a fost un turneu intens aşteptat,
cu o vie curiozitate.
Spectacolul captează încă de la bun început, producând puternice reacţii pozitive, cei prezenţi având posibilitatea de a descoperi un altfel de Fuego decât cel
pe care-l ştiau.
Cadrele se succed cu intensitate, dezvăluind o îmbinare perfectă a trecutului - reprezentat de imaginea poetului Grigore Vieru, de impresionanta sa creaţie literară, cu prezentul - atât de bine conturat de talentul lui Fuego, de tenacitatea sa de nezdruncinat, care a adus versul aproape de suflete,
într-o interpretare cuceritoare.
  Leopoldina Bălănuţă spunea odinioară:
"Cel mai important lucru pe lume nu este să ai, ci să dai." şi se pare că Fuego a înţeles perfect acest lucru, oferind tuturor, cu generozitate, harul cu care Dumnezeu l-a înzestrat, transpus în rolul jucat, investind în personajul său multă sensibilitate, dar de un firesc rar întâlnit, îndelung admirat, fără rezerve.
Abordarea poate surprinzătoare a poeziilor, abundenţa ideilor avute în vedere, concepţia unitară, cursivitatea demnă de toate aprecierile, mişcarea perpetuă, nelăsând publicului nicio clipă pentru a se plictisi şi a-şi pierde interesul, păstrându-i mereu vie atenţia, pe alocuri cu răsuflarea tăiată, toate acestea au contribuit la o punere în scenă de-a dreptul spectaculoasă, dezvăluind o forţă interioară incredibilă, stârnind trăiri cutremurătoare.
 Iubirea, fericirea, bucuria, speranţa se îmbină armonios cu momentele de tristeţe, durere, suferinţă, disperare chiar, cu dragostea de ţară, de neam, de limba maternă, de casa părintească, de părinţi sau de fiinţa dragă, ceea ce face ca piesa în sine să fie echilibrată, omogenă, Fuego evoluând cu dezinvoltură, credibilitate.
Îndelungata sa experienţă pe tărâmul artistic, acumulată în decursul timpului, studiul intens, aprofundat cu seriozitate, îşi spun pe deplin cuvântul, construindu-şi rolul şi întregul discurs, cu multă atenţie, dar ferm, cu expresivitatea şi vocaţia care-i sunt caracteristice, stârnind entuziasmul publicului, implicându-l, totodată, în demersul său, într-un experiment deosebit de interesant, într-o notă intimă şi plină de frumoasă complicitate.
 Fuego şi-a jucat rolul cu profesionalism, convingere, dăruire şi măiestrie, fiecare parte fiind bine pusă la punct, până în cele mai mici detalii, dând astfel un plus de farmec spectacolului.
Cei trei dansatori care au evoluat cu eleganţă, precum şi pianistul Vicenţiu Perniu, care a acompaniat impecabil, au întregit tabloul prezenţei scenice de invidiat a lui Fuego, datorată şi vestimentaţiei semnată de Doina Levintza şi Elena Stoica.
Turneul în sine s-a situat la înălţimea scopului nobil pe care artistul şi l-a propus: evocarea personalităţii mentorului său, Grigore Vieru, şi a operei acestuia, prin versuri şi melodii de o mare încărcătură emoţională.
 Numele lui Paul Surugiu - Fuego nu poate fi asociat decât cu superlative, fiind printre puţinii artişti care încă mai ştiu să îşi apropie publicul, aşa cum nu mulţi au capacitatea de a o face, luptând împotriva tendinţei generale de marginalizare a culturii, a valorii.
Deosebitul succes de care s-a bucurat acest turneu reprezintă, în fond, cea mai bună răsplată pentru întregul efort depus de către toţi cei implicaţi în realizarea sa şi, până la urmă, asta contează cu adevărat.
Să luăm aminte la vorbele rostite de către Paul Surugiu şi să fim mândri că...
"Dumnezeu ne-a hărăzit acest Apostol al Cuvântului şi al Adevărului - pe Grigore Vieru, ca să ne poată vedea sufletul."
Să fim mândri că Dumnezeu ni l-a dat pe Fuego, cel care şi-a luat angajamentul ca prin cânt şi vers, să ducă mereu mai departe numele părintelui său spiritual, către eternitate, veşnicindu-l:
"Spectacolul "Testament" înseamnă mai mult decât muzică şi poezie. Este felul meu de a-i mulţumi celui care mi-a servit drept model, celui care m-a onorat cu atenţia şi prietenia sa."

R.D., 24 mai 2014
Fuego's Blog

In Memoriam - DUMITRU MATCOVSCHI

Dumitru Matcovschi
- 1 an de la trecerea în nefiinţă

"Este şi va fi poetul care ne-a învăţat zborul înalt,
dorul şi plânsul, dar şi bucuriile..."

Poetul basarabean Dumitru Matcovschi a părăsit această lume în noaptea de
26 spre 27 iunie 2013.
Dumitru Matcovschi a fost poet, prozator, academician, publicist şi dramaturg, membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Este recunoscut în critica literară pe plan internaţional şi reprezintă un simbol al mişcării de renaştere naţională din Basarabia.
A debutat în 1963 prin placheta de versuri "Maci în rouă" şi este autorul a peste 50 de volume de poezie, proză şi piese de teatru. Multe dintre versurile sale au fost puse pe note muzicale, devenind şlagăre.
 În anul 2011, scriitorul a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer, categoria A "Literatură", de către preşedintele României, Traian Băsescu.

"Este o pierdere incomensurabilă. Dumitru Matcovschi lasă un gol imens în literatura şi în cultura noastră.  Rămâne opera şi rămâne imaginea lui, care întotdeauna s-au asociat cu imaginea Basarabiei. A fost unul din simbolurile noastre naţionale şi el s-a identificat cu istoria şi cu drama Basarabiei. Este un spirit al acestor locuri, un poet care a fost un mare implicat la modul direct în evenimente şi în cursul istoriei."
"Dumitru Matcovschi este un nume de referinţă, o figură emblematică a mişcării de eliberare naţională. Va rămâne ca simbol de curaj, al celor mai înalte valori. Am avut cele mai bune relaţii, am comunicat până în ultimele zile. Am apreciat fermitatea şi caracterul integru. Am avut relaţii de amiciţie. Era reconfortant să ştiu că am în preajmă un asemenea om.
Era un om şi un artist şi se implica până la ultima lui fibră."
 Arcadie Suceveanu,
preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, 2013

"Este un final trist al acestei zile. Este chiar o pierdere dintre cele mai grele pentru toată cultura noastră. Merita o viaţă mai tihnită, dar se vede că aşa e dat omului. Ne vom simţi datori pentru că nu i-am păstrat suflarea. A fost un exemplu al mişcării de eliberare naţională, un lider adevărat. Este la temelia unei alte arte ziaristice, a fost mereu cu un pas înainte. (...)
Îşi dorea libertate, ca acest pământ să nu depindă de cei care nu au nimic cu valorile noastre. A lăsat o moştenire care valoarează cât un tezaur."
"Basarabia, scumpă icoană, în inimi purtată,
Trecută prin foc şi prin sabie,
furată, trădată mereu,
eşti floare de dor, Basarabie,
eşti lacrima neamului meu."
Ion Hadârcă, scriitor, 2013

"Este şi va fi poetul care ne-a învăţat zborul înalt, dorul şi plânsul, dar şi bucuriile."
Ninela Caranfil, actriţă, 2013

Tulburătoare, impresionante şi pline de semnificaţii sunt şi versurile aşternute pe hârtie de poetul Dumitru Matcovschi şi recitate sau cântate
cu atâta dăruire şi sensibilitate de către artistul
Paul Surugiu - Fuego.

21 iunie 2014 - FUEGO la Favorit TV

"Familia Favorit"
FUEGO - Premiul de Excelenta din partea
Editurii "Anamarol", pentru
"Testament - cel mai bun spectacol al anului 2014"

Romanii incing horele pe muzica lui FUEGO

FUEGO - invitat al
evenimentelor artistice de la:
Todiresti, Stolniceni Prajescu, Liesti, Brates

Si in acest an, Fuego este prezent pe scenele din intreaga tara, in cadrul diverselor manifestari cultural-artistice devenite traditie.
Se stie ca un loc aparte in sufletul sau il ocupa intalnirile cu publicul
din zona Moldovei.
"Intotdeauna raspund cu drag unor astfel de invitatii si revin cu inima deschisa pe aceste meleaguri, cu oameni calzi si primitori, unde, de fiecare data,
atmosfera este superba.
Imi face o reala placere sa cant pentru publicul iubitor de frumos, pastrator al traditiilor populare.
Mai mult chiar, ma cuprinde nostalgia ori de cate ori ajung in zona Moldovei, de care ma leaga frumoase amintiri.",
marturiseste Fuego.
In lunile mai - iunie a.c., Fuego a sustinut mai multe recitaluri in aceasta parte de tara, incantand publicul venit in numar mare sa-l vada si sa-l asculte. Peste tot pe unde a fost prezent, artistul a reusit sa creeze o atmosfera de veselie si buna-dispozitie, care i-a determinat pe spectatori sa treaca la joc in scurt timp, incingand horele pe melodiile sale, bucurandu-si sufletele. Si aceasta reprezinta, cu siguranta, cea mai buna dovada a faptului ca Fuego este unul dintre cei mai iubiti, solicitati si asteptati artisti romani.
Va prezentam in continuare cateva materiale foto-video de la unele dintre
aceste evenimente.
4 mai 2014 - "Ziua comunei Todiresti" (jud. Iasi)
 

 11 mai 2014 - "Ziua comunei Stolniceni Prajescu" (jud. Iasi)
 
 
 
 
 
- Filmare Bit Tv Pascani (minutul 46)

18 mai 2014 - "Sarbatoarea Floarea salcamului" - Liesti (jud. Galati)


8 iunie 2014 - "Sarbatoare la Brates" (jud. Galati) 

Află ce hotărâre a luat FUEGO

Publicul îl vrea, în continuare, pe FUEGO, ca actor

Fuego este cunoscut pentru sensibilitatea cântecelor sale, pentru priza la publicul meloman, precum şi pentru stilul inconfundabil de a interpreta colinde, ce i-a asigurat în timp popularitatea. Anul trecut însă, a surprins pe toată lumea, apărând pe scenă în ipostază de actor. Ce-i drept, asta e specializarea lui, fiind absolvent de teatru, dar nimeni nu se aştepta ca piesa montată de el să aibă un succes atât de mare în rândul spectatorilor, jucându-se o stagiune întreagă cu casa de bilete închisă.
Mai mult, artistul a realizat şi un turneu naţional cu spectacolul
"TESTAMENT",
lecţia sa de patriotism, în care interpretează, cu dramatism, întreaga operă a celui ce i-a fost maestru, poetul limbii române, Grigore Vieru.
 Ultima reprezentaţie din această stagiune se va juca pe 3 iulie, la Piteşti, la Teatrul "Al. Davila", acolo unde a fost şi premiera. Şi pentru că publicul a răspuns pozitiv la mesajul său, pentru că există cerere şi pentru că admiratorii vor sa-l vadă în continuare jucând, Fuego a hotărât să mai interpreteze piesa încă o stagiune.
Astfel, începând cu luna octombrie, lunar, îl puteţi admira pe Paul Surugiu împletind muzica cu dramatismul şi poezia, la Piteşti.
Pe lângă asta, el va porni din nou la drum în toamnă, cu acelaşi spectacol, în cele mai importante oraşe ale ţării, pentru a le reaminti românilor cât de importante sunt valorile naţionale, limba în care ne-am format şi alături de care trăim, dragostea de neam şi iubirea faţă de artă şi lume.
În exclusivitate pentru "LIBERTATEA", Fuego mărturiseşte că nu a crezut vreodată că piesa gândită de el împreună cu profesoara sa de teatru, asist. univ. Adriana Piteşteanu, va avea asemenea impact.
"Mi-am imaginat că lumea va veni la teatru. Că vom juca de câteva ori, îl vom omagia pe Grigore Vieru şi vom încheia cu asta.
Doar că ecourile au fost mai mult decât ce speram noi iniţial.
Lumea simte poezia, trăieşte fiecare vers.

Există chiar persoane pe care le recunosc în sală la fiecare reprezentaţie, iar asta nu mă face decât să fiu onorat că am putut crea ceva diferit faţă de muzica mea şi că pot, prin interpretare, să amintesc cât de frumoase sunt România, limba română şi toate minunile din lucrurile simple."
Paul Surugiu - FUEGO
Piesa "Testament" a primit recent distincţia de cel mai bun spectacol al anului 2014, din partea asociaţiei şi editurii "ANAMAROL", condusă de poeta Rodica Elena Lupu, iar Fuego a fost premiat de către revista "LITERATURĂ ŞI ARTĂ", din Chişinău, pentru iniţiativa formidabilă de a promova, într-o perioadă deficitară la acest capitol, arta adevărată, sufletul românesc dintre cele două maluri ale Prutului. Trofeul i-a fost înmânat chiar de către academicianul şi poetul Nicolae Dabija, una dintre cele mai de seamă figuri ale culturii româneşti contemporane.
Sursa: "Libertatea" 
15 iunie 2014

Dan Negru, UIMIT de ce i-a spus Fuego

Dan Negru: "M-a sunat dimineaţă..."



Dan Negru le-a povestit prietenilor virtuali că miercuri dimineaţă a fost sunat de Fuego.
 Prezentatorul emisiunii "Next Star" a rămas uimit de faptul că Paul Surugiu l-a căutat doar pentru a vedea ce mai face şi nimic mai mult.
"M-a sunat Fuego azi-dimineaţă. Am sporovăit câteva minute, după care l-am întrebat de ce m-a sunat, cu ce să-l ajut?...
"Cu nimic...", mi-a răspuns. "Am sunat doar să văd dacă ţi-e bine. Atât."
După ce am închis, mi-am dat seama cât de strâmb am ajuns. M-am dezobişnuit ca cineva să mă sune doar
ca să mă întrebe ce mai fac...
Paul, mulţumesc!",
a scris Dan Negru pe Facebook.
Sursa: DCNews
18 iunie 2014

21 iunie 2014 - FUEGO la Favorit TV

FUEGO a devenit membru de onoare al
Academiei Romano-Americane

In fiecare sambata, show-ul
"FAMILIA FAVORIT"
tinde sa aduca buna dispozitie in casele romanilor prin intermediul invitatilor de marca, impletind, intr-o atmosfera debordanta, discutiile relaxate cu muzica de calitate, promovand o Romanie frumoasa, valorile sale, traditiile populare, oamenii care fac performanta, au ceva concret de spus si demonstrat.
"FAMILIA FAVORIT",
spectacolul oamenilor de suflet, moderat de indragitul artist Fuego, ofera motive pentru a ne mandri cu faptul ca suntem romani, ca avem o limba atat de frumoasa, o cultura vasta, ce merita reamintita, de la cei care nu mai sunt, pana la cei care au fost pe nedrept uitati, sau la cei ce vor prelua stafeta.
 Sambata, 21 iunie a.c., incepand cu ora 20.00, la Favorit TV, puteti urmari o noua editie dedicata personalitatilor marcante ale vietii artistice:
- Mihai Constantinescu, prezent pentru prima data in platoul emisiunii, va povesti despre activitatea sa, de la inceput pana in prezent, si va interpreta piese realizate in exclusivitate pentru acest moment;
- Viorela Filip va vorbi despre profesia de dascal si conditia artistului roman si va oferi doua dintre cele mai sensibile piese ale sale;
 - Stefania Rares si Aneta Stan, monumente ale folclorului nostru, vor aduce, mai intai, jocul si voia buna, prin piesele lor, schimband apoi registrul,
cantand vechi romante;
- Maria Stoianov (de la Chisinau), insotita de eleva sa, Doinita Sarbu, vor implini peisajul ce capata consistenta si prin slagarele interpretate de Fuego, lansate de-a lungul celor 21 de ani ai sai, de cariera.
In calitate de moderator, Fuego nu a mai fost atat de onorat si emotionat de ceea ce se intampla la el in emisiune. Artistul va fi numit membru de onoare al Academiei Romano-Americane de Stiinta si Arta, dupa ce, in prealabil, a fost nominalizat de catre trei academicieni.
Diploma ii va fi inmanata de presedintele Ruxandra Vidu, care a marturisit ca Fuego este unul dintre cei mai importanti ambasadori ai Romaniei in lume pe plan artistic. De ce? Pentru ca toti romanii il pastreaza in suflet cand sunt departe, ii asculta cantecele si versurile, iar el lupta pentru mentinerea spiritului patriotic.

Rubrica "Au fost si vor mai fi" va avea in prim-plan pe marele om de televiziune, formator, fauritor de staruri, profesionist si om special, Titus Munteanu.
Fuego si Mihai Constantinescu (artist lansat de Titus Munteanu) ii vor aduce un omagiu maestrului care a trecut in nefiinta prea devreme, in decembrie 2013.
Titus Munteanu – intre ieri si azi, un fenomen al televiziunii romanesti, realizator de exceptie in Televiziunea Romana, cu o existenta intreaga inchinata formularii unui ideal – divertismentul. Zeci de ani de interactivitate a zamislit, de productie, de formulare a varietatilor, prin numeroase show-uri de exceptie:
"Realitati ilustrate", "Un trio formidabil", "Asta seara ne distram in familie", "Scoala vedetelor", "Careul cu cinci asi", "O data-n viata", "Televiziunea copiilor", "8 intr-o barca", "Duelul vedetelor".
Pentru Titus Munteanu, televiziunea a insemnat totul. El a slujit-o si aceasta i-a acordat nemurirea in timp. Si tot timpul, precum si profesionalismul sau aparte, au facut sa fie unul dintre pionii ce au contribuit la evolutia televiziunii actuale romanesti, lansand nume importante ale scenei romanesti, de la Corina Chiriac, la Angela Similea, Loredana Groza, Calin Goia, Dana Mladin, Malina Olinescu.
Urmariti-l, asadar, pe FUEGO, intr-o editie de exceptie a emisiunii "Familia Favorit", sambata, de la ora 20.00numai pe Favorit TV!

19 iunie 2014 - FUEGO la Etno TV

FUEGO - invitat special al emisiunii
"Dimineti cu cantec"

In dimineata zilei de joi, 19 iunie a.c., dupa ora 9.00, Fuego va fi prezent in studiourile Etno TV, in calitate de invitat special al emisiunii
"Dimineti cu cantec",
moderata de Iulian Nicolae.
 Veti avea parte de un matinal spumos, pe parcursul caruia, Paul Surugiu va povesti despre cariera si proiectele sale si va interpreta cateva dintre cele mai frumoase si indragite melodii din repertoriul sau.
Vizionare placuta!

FUEGO - lansare album "STEAUA MEA"

Fuego, album surpriză cu piesele lui Jolt Kerestely, la aniversarea a 80 de ani ai compozitorului
Lansarea albumului eveniment al anului: "STEAUA MEA"

 FUEGO nu stă o clipă. Asta e dovedit! După două turnee naționale de la începutul anului, încheiate cu succes, cu aplauze îndelungi la scenă şi săli pline, două omagii de referinţă - unul către Dan Spătaru, celălalt către Grigore Vieru, unde a putut exersa şi talentul actoricesc, într-o partitură de excepţie, Fuego a mai lansat un album. Şi nu discutăm despre orice fel de material discografic, ci unul mult aşteptat, atât de admiratorii interpretului, cât şi de critici.
Este vorba despre CD-ul 
"STEAUA MEA",
o sărbatoare a muzicii de calitate, o încununare a carierei maestrului JOLT KERESTELY, proaspăt premiat de către RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI cu un trofeu pentru întreaga carieră.
 Albumul cuprinde o colecţie impresionantă de cântece sensibile, cu linii melodice ample, patru dintre ele fiind premiate anul precedent de către Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, la categoria pop-rock, declarate de către membri drept cele mai bune creaţii ale anului.
Mulţi ar spune că într-adevăr, pe o piaţă dominată de sound-uri care de care mai efervescente şi efemere, nu e loc pentru ceva atât de complex. Ei bine, iată că atât Fuego, cât şi Jolt Kerestely sunt de altă părere şi lansează albumul
"STEAUA MEA",
produs de "Euromusic" Cluj Napoca (Florin Puică-Dat).
 "Mă bucur că putem lansa acest album în emisiunea mea şi că publicul are ocazia să asculte toate creaţiile. E firesc să spun că maestrul Kerestely a creat o capodoperă. Până la urmă, albumul acesta vorbeşte despre tot ce simţim, pe note înalte, eu dându-i doar o formă sonoră.
Cred că o astfel de muzică poate fi ascultată de oricine, importantă fiind, în cele din urmă, emoţia transmisă de linia melodică, de versurile sublime şi de orchestraţiile pline de inspiraţie, realizate de cei care ne-au fost alături în conturarea fragmentului de artă numit "STEAUA MEA": textierii Carmen Aldea Vlad, Marian Stere, George Popovici, Narcis Avădănei, orchestratorii înzestraţi cu har: George Natsis, Andrei Kerestely, Andrei Tudor, Alexandru Gorgos, precum şi Casa de Producţie "Euromusic" Cluj Napoca, manager Florin Puică-Dat.
Pentru mine, e o onoare să colaborez cu cel care a creat parte din cele mai îndrăgite şi complexe melodii ale muzicii uşoare româneşti. Albumul îl încununează, cu cinste, pe maestru, oferind simţire creaţiei sale de peste 50 de ani, la ceas aniversar, iar mie îmi oferă un motiv real de a spune că muzica e parte a vieţii mele, cu ecouri şi satisfacţii imense."
 De asemenea, în emisiune vom descoperi de ce nu se mai face cu adevărat muzică de calitate în România, cum pot deveni aceste piese coloane sonore de film cu adevărat memorabile, precum şi motivul care l-a determinat pe Fuego să continue pe drumul muzical, în urmă cu mulţi ani.
"Am colaborat cu nume importante ale scenei autohtone şi sunt fericit că acum, prin Paul, muzica mea din prezent a prins conturul meritoriu. Prin talentul său, Paul nu doar că interpretează, ci şi trăieşte prin ceea ce am transmis eu, iar pentru asta nu pot decât să-i mulţumesc.
Am compus pentru acest album, care-mi încununează simţirea, piese de linie, dificile, grandioase, cu melodicitate complexă şi instrumentaţii pentru o tehnică vocală cu întindere mare, construite special pentru o voce puternică, cu personalitate, aşa cum este a lui Fuego.
De multe ori Carmen Aldea Vlad asculta melodia la telefon şi făcea versurile pe loc.
Tradiţia merge înainte, prin cântec, prin această scrisoare ce se vrea a fi citită cu sufletul, printre sunetele ei, din vocea incomparabilă a lui Paul!"
Jolt Kerestely
Tatiana Solomon
Sursa: "Click" 
29 mai 2014

17 mai 2014 - FUEGO la TV Moldova 1 (Chisinau)

FUEGO - interviu pentru emisiunea "DOR"


"Amintirea este regasirea de sine a eternitatii din noi."
Sorin Cerin

Redactorii emisiunii
"DOR",
transmisa de postul TV Moldova 1 (Chisinau), sunt convinsi ca "prezentul nu exista fara trecut si ca bogatia cultural-spirituala a unui popor se consolideaza prin evidentierea valorilor nationale si internationale".
Motiv pentru care va invitam sa urmariti un emotionant dialog intre redactorul Silvia Caraus si artistul Paul Surugiu - Fuego, ce a fost difuzat in cadrul acestei emisiuni, sambata, 17 mai a.c.
Vizionare placuta!

12 martie 2014 - FUEGO la Prime TV

FUEGO - invitat special al emisiunii
"Prima ora"


Pe data de 12 martie a.c., a doua zi dupa ce a sustinut la
Palatul National "Nicolae Sulac" din Chisinau, concertul extraordinar
"A mai trecut un an",
Fuego a fost prezent, in calitate de invitat special, in cadrul emisiunii matinale
"Prima ora",
moderata de Lili Lozan si transmisa de postul Prime TV.
Pentru a urmari inregistrarea acestei emisiuni, va invitam sa accesati
urmatoarele materiale video.
Vizionare placuta!

14 iunie 2014 - FUEGO la Favorit TV

Fuego o omagiaza pe Marioara Murarescu,
la "Familia Favorit"

Si sambata aceasta, emisiunea
"FAMILIA FAVORIT"
vine ca o gura de aer proaspat, cu discutii captivante, cu imagini si figuri memorabile, invitati ce incing ritmurile si muzica de suflet. Toate ingredientele pentru ceea ce numim decenta in televiziune.
 Tonic, mereu pus pe glume, curios si bine documentat, Fuego ne arata, in fiecare saptamana, o altfel de Romanie.
Una cu artisti adevarati, una in care ne amintim de cei ce au facut performanta, incurajam talentul si descoperim valorile neamului nostru.
Impreuna cu Valentina Herta, de mai bine de sase ani, simplu si modest, formuleaza bunul simt, iar cei ce le calca pragul se simt adevarati interpreti.
Poate si de asta, publicul le e alaturi, atat din Romania, cat si din
Republica Moldova ori diaspora.
Sambata, incepand cu ora 20.00show-ul va fi spectaculos.
Alaturi de Fuego, care va interpreta cateva dintre slagarele sale, va veni o familie de artisti, cu state vechi in muzica romaneasca. El fost membru al unei trupe de succes din anii 2000, NO COMMENT, ea - castigatoare la Mamaia si nume important al muzicii usoare, Carmen si Razvan Trandafir. Impreuna vor vorbi despre familie, proiecte, muzica, dar si despre cat de important este sa canti cu sufletul.
Cu suflet va canta si interpreta de folclor, Gheorghita Nicolae,
cea care a preluat actualmente stafeta
"TEZAURULUI FOLCLORIC",
ducand mai departe cea mai longeviva emisiune din peisajul romanesc.
 Alaturi de ea, Paul Surugiu isi va aminti si va depana amintiri, in rubrica "Au fost si vor mai fi", despre Marioara Murarescu. Cea care a construit fiecarui individ, o cultura in ceea ce priveste folclorul, prin emisiunea realizata cu profesionalism, mai bine de 30 de ani. Probabil ca fara initiativele sale, fara constiinciozitatea si daruirea puse de-a lungul timpului in slujba cantului popular si a televiziunii, astazi am fi fost mai saraci. Mai vaduviti de cunostintele despre traditiile noastre, mai vaduviti de un profesionist in televiziune, mai vaduviti de muzica populara.
Prin Marioara Murarescu, folclorul a ajuns la public. Cu ajutorul sau si al echipei sale, interpretii s-au facut remarcati, transformand duminicile in sarbatori unice, determinandu-i pe cei din fata televizorului, cu mic, cu mare, sa impartaseasca simbolurile Romaniei. Prin ea, folclorul si-a impartasit tezaurul!
In platou, alaturi de cei amintiti, vor mai poposi: George Rotaru, in forma de zile mari, venit tocmai din America, Rodica Elena Lupu, cu al sau minut de poezie, avand acum in centrul rubricii pe Lucian Blaga, Maria Stoianov din Chisinau, care va veni cu doua surprize, doua interprete de exceptie.
Urmariti, asadar, sambata, 14 iunie, incepand cu ora 20.00, "FAMILIA FAVORIT", numai pe FAVORIT TV!

"Testament pentru Fuego"


"TESTAMENT PENTRU FUEGO"
Colectia "REGAL DE POEZIE",
ASOCIATIA CULTURALA "REGAL D’ART", 2012
Autor GRIGORE VIERU


        
 "Testament pentru Fuego"
aduce la lumina intreaga comoara de vers si cant a Maestrului Grigore Vieru, poetul "aplecat peste marginea lumii, pentru care niciun drum nu era prea lung pentru a fi unde sporeste taina", dedicata cu noblete si sinceritate celui pe care l-a considerat ca si fiul sau.
         "Testament pentru Fuego"
va invita sa respirati metafora, imortalizand clipa in soapte si taceri, oferindu-va momente de refugiu in duminici ale cuvintelor, de inaltare spirituala spre omenie si frumos, adevar si intelepciune, cumsecadenie si demnitate, armonie si sacru, dezvaluind universul launtric al celui ce "s-a zidit in templul cuvintelor" si al unui artist pregatit sa daruiasca lumii candoarea, demonstrand astfel ca in acest veac ce se intuneca pana in cuvinte, mai e tihna pentru poezie, sa ne alunge indoiala si temerile, sa ne stearga lacrimile.
 Asociatia Culturala
"REGAL D’ART"
         

"Prin difuzarea slagarelor ce au prins viata in urma colaborarii dintre cele doua lacrimi gemene, am presarat in sufletele ascultatorilor lumina, caldura si liniste, intalnirea lor semnificand emotia pura din vers si cant."
TITUS ANDREI, redactor Radio Romania

          "Colaborarea Grigore Vieru / Paul Surugiu – Fuego este una emblematica, sub semnul Unitatii, rostind impreuna Fiinta romaneasca, cu daruire deosebita, cu har durut, sub zodia unei adanci si sacre infratiri."
Acad. MIHAI CIMPOI

          "Imbratisandu-l pe Vieru, Fuego a imbratisat Basarabia, cea care, dupa plecarea Poetului la stele, l-a infiat, la randu-i, cu tot cu cantecele sale, in care ea isi regaseste tot mai mult sufletul, in toata larghetea si plinatatea, asa cum i l-a daruit Dumnezeu. Cantecele lui Fuego, pe versurile lui Vieru, lasa pe chipul ei o dara luminoasa ca o lacrima de copil."
Acad. NICOLAE DABIJA

         "Slova de foc a Poetului, faurita cu atat har si daruire, cu atata freamat si ardere sacra, cu atata foame de adevar si frumos, va dainui si prin cantul coplesitor al unui mare artist. In fiinta sa curge poezia Maestrului, Fuego devenind astazi cel mai consecvent mesager al creatiei lui Vieru. Sunt convins ca acolo, in Constelatia Lirei, unde a plecat sa stea la sfat cu fratele Eminescu, Poetul e mandru de discipolul sau."
VLAD DARIE, director general
AIS "Moldpres"

          "Ii multumesc artistului Fuego pentru tot ce ne-a oferit: concertele sustinute, cantecele frumoase interpretate, prin care i-a adus Poetului bucurie si i-a luminat zilele triste si pentru faptul ca-i duce mai departe cantul si versul, vesnicindu-le, caci Poetul adora muzica mai mult decat orice arta: Ascultand muzica, descopera-ti capul, caci stai la o masa cu zeii."
RAISA VIERU, sotia Poetului

 
Copyright © 2012. Fuego - Paul Surugiu - un cantec, un destin... - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template