Postari recente

FUEGO: "Sunt mândru că pot cânta melodia de aur..."


FUEGO: "Acum, piesa "Copacul" e parte din sufletul meu..."

"Copacul este o piesă emblemă, dar dificilă,
o adevărată provocare pentru orice solist.
 Sincer, n-am crezut că voi reuşi să o interpretez, punându-i emoţia mea, mai ales că de mai bine de o săptămână, în tur de forţă, cânt câte două ore live, iar uneori n-avem nici cele mai bune condiţii, fiind frig în săli.
Peste toate, sunt mândru ca pot cânta melodia de aur a românilor, făcându-l pe maestrul Kerestely să fie, la rândul său, fericit că un discipol de-al său, după exact 40 de ani, reinterpretează piesa sa testament.
Maestrul e şi timid şi secretos şi a fost mare bucurie să descopăr în "Libertatea", cuvintele frumoase spuse despre interpretarea mea.
Vedeţi voi, eu nu cred că am o voce spectaculoasă, cu ambitus şi puteri, dar am emoţia şi fericirea supremă de a cânta pentru oamenii pe care-i iubesc.
 Ei bine, da, iată că acum, piesa "Copacul" e parte din sufletul meu şi-s onorat că o pot face, din nou, auzită pe scenele basarabene,
unde primeşte minute întregi de aplauze.
Acum mă duc la Bălţi, să le spun şi lor."
Paul Surugiu - FUEGO
30 aprilie 2015

FUEGO: "Moldovenii conduc iar şi iar..."


FUEGO: "Fug spre Chişinău!"

"Aşa-mi place la mine la spectacole, de nu vă daţi seama!
De ce?
 Lăsăm la o parte bucuria mea de a fi pe scenă, de a cânta live, de a primi aplauze şi a face oamenii fericiţi. Îmi place pentru că lumea cântă şi simte fiecare vers.
Vin acolo să uite de cotidian, măcar o fracţiune de timp.
Şi uite aşa, moldovenii conduc iar şi iar. De la Iaşi la Bacău, Focşani şi Bârlad, toţi au cântat, de zici că eram eu la concertul unui cor de profesionişti.
Aseară m-a primit Adjudul, patria Angelei Gheorghiu şi a marelui om de televiziune, Tudor Vornicu, la Casa de Cultură ce-i poartă numele.
 Am fost onorat să fiu cel care taie panglica, după renovare.
În semn de mulţumire, ei mi-au oferit şi-o diplomă. Şi nu una oarecare, ci una care-mi aminteşte că am cântat de peste 40 de ori, în 15 ani, la Adjud, pe scenă.
Da'-mi face plăcere, sincer.
Pentru că aici este director un om minunat –
DOMNUL CATANĂ.
Toţi artiştii îl cunosc, de la cei de cândva, până la mai tinerii mei colegi şi ştiu că-i mai mult decât pâinea lui Dumnezeu.
Şi vă spun pe cuvânt că am fost în 20 de ani în mai toate sălile şi casele de cultură, sindicate şi polivalente din ţară.
 La nea' Catană, e modest - poate, dar e lacrimă de curat, e cald şi bine, e primitor şi ne aşteaptă cu o cafea caldă şi o vorbă ce te unge pe suflet. Ca-n Moldova!
Fug acum spre Chişinău.
Publicul drag de acolo mă aşteaptă să le spun povestea
"TRĂIESC!".
Zi de vis!"
Paul Surugiu - FUEGO
29 aprilie 2015

Jolt Kerestely, înmărmurit de interpretarea lui Fuego, a piesei "Copacul"...


"Mi-au dat lacrimile de emoţie..."

Fuego se află în turneu naţional. Unul care face performanţă şi de această dată, căci se joacă cu săli pline, timp de două ore, 100% live,
cu band de instrumentişti profesionişti.
Iar pe lângă asta, Paul Surugiu reuşeşte, din câte se pare, să surprindă, căci în aceste spectacole poate fi urmărit aşa cum nu mulţi îl ştiau până acum – cântându-şi cele mai mari succese din cei 20 de ani, avându-l la braţ pe maestrul Jolt Kerestely, care-i este mentor, care l-a trimis la George Grigoriu şi i-a compus un album întreg, ce în 2014 a primit premiul pentru compoziţie şi interpretare din partea Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.
 Dar noi am surprins un alt moment unic. Fuego a hotărât să-i facă o surpriză maestrului şi, pe nepusă masă, fără repetiţii, a interpretat, spre uimirea publicului, piesa "COPACUL", una dintre cele mai dificile melodii din repertoriul românesc.
La final, toată audienţa a început să bată din palme, semn că interpretarea artistului a fost una de excepţie, pe măsura cântecului.
Fuego a mărturisit că este de-a dreptul copleşitor acest cântec, neavând oarecum curajul de a-l interpreta, însă pentru Jolt Kerestely, a făcut-o.
Iar publicul a fost cuprins de emoţie, aplaudându-l minute în şir.
Contactat telefonic de reporterii "Libertatea", maestrul Jolt Kerestely, unul dintre cei mai mari compozitori ai acestui neam, ne-a declarat, profund emoţionat, că este mândru de Paul Surugiu, cel căruia el i-a întins o mână de ajutor în urmă cu aproape 25 de ani.
Iată ce afirmă:
"Eu sunt oricum un emotiv, dar la 81 de ani reuşesc să mă stăpânesc la emoţii.
Însă acum, la surpriza făcută de Paul, mi-au dat lacrimile.
Am fost nespus de fericit să-l aud cântând,
pentru că eu ştiam că poate, deşi el ezita.
M-a surprins că a cântat exact pe negativul meu vechi, înregistrat cu orchestra condusă de Sile Dinicu. Nu pot exprima în cuvinte ce-am simţit atunci când am văzut că munca mea, că parte din sufletul meu, că suflarea mea şi, poate cel mai mare succes, se aude din nou, atât de clar şi de frumos.
Paul e un copil talentat, ştiam asta, şi e surprinzător şi se ţine de poante, dar bucurie atât de mare ca asta nu mă aşteptam să am.
Sunt mândru de el, de evoluţia şi performanţa lui!
Am rămas înmărmurit când am auzit că a complotat cu fiul meu, Andrei Kerestely, care i-a dat negativul original.
Iar sala a reacţionat aşa cum am făcut-o şi eu. Ne-am ridicat în picioare pentru o interpretare de zile mari!"
Sursă: "Libertatea" 
29 aprilie 2015

FUEGO: "Mulţumesc, maestre Dan Hatmanu!..."


FUEGO: "Pictura duce mai departe umanitatea..."

"De fiecare dată când merg prin ţară, am imense satisfacţii, dar acum,
mai mult ca niciodată, în turneul
"TRĂIESC!",
oamenii mi-au arătat şi mi-au dat noi motive să trăiesc, pe lângă muzica mea.
 Trebuie să vă povestesc o întâlnire de aur, ce-i mai mult decât o poză de pus în ramă, ori o culoare adăugată pe şevalet.
La Iaşi, am avut onoarea şi bucuria de a-l întâlni pe marele artist plastic,
maestrul
DAN HATMANU.
Unul dintre cei mai mari şi mai pregnanţi pictori contemporani, discipol
al lui
Corneliu Baba...
Vedeţi voi, m-am dus în atelier, în lumea lui.
Şi mi-a dăruit o lucrare de artă, pe care-o păstrez talisman.
Cu pensula pe chenarul existenţei, maestrul Dan Hatmanu a pictat o viaţă, iar arta sa a spart demult graniţele. Şi pe cele fizice, având expoziţii în mai toate ţările europene, dar şi pe cea a timpului, punând definitiv amprenta în opera românească drept un colos al nuanţei, al descrierii în culoare şi acuarelă, pe pânza unor suflete care ştiu şi vor să-i aprecieze arta.
Nu mulţi o mai fac.
 Era trist, căci poate nu-şi amintesc toţi, aşa cum ar trebui, de el, dar, totuşi, bucuros că îşi duce mai departe, către vecie, talentul şi povestea de dragoste, de peste 50 de ani, cu femeia ce i-a fost inspiraţie şi destin.
I-am invitat apoi în lumea mea.
La spectacol.
Şi-am zis în gura mare, să mă audă toată lumea, şi vă spun şi vouă:
APRECIAŢI MARILE VALORI ALE NEAMULUI,
CÂT LE AVEM!
Mândru şi împlinit de o aşa prezenţă, i-am oferit, simbolic, un buchet de trandafiri. Nu erau pictaţi, dar aveau toată recunoştinţa mea adresată, ca un testament de mulţumire, artei şi carierei sale.
Marele Dan Hatmanu mi-a reamintit că pictura nu doar că imortalizează umanitatea, oprind-o pentru câteva secunde, ci o duce mai departe, către timp,
şlefuindu-i imperfecţiunile.
Toţi artiştii au mir şi har.
Unii în glas, alţii în dans, dar poate că cei care fac ca totul să îngheţe în imagine, formând o lume de aur din nimic, sunt pictorii.
Dumnezeu le-a dăruit o pensulă.
Ei au luat culoarea şi-au pictat lumea...
Şi-acum lumea le mulţumeşte...
MULŢUMESC,
MAESTRE DAN HATMANU,
PENTRU ARTA ROMÂNEASCĂ DE EXCEPŢIE!"
Paul Surugiu - FUEGO
28 aprilie 2015

FUEGO: "Eu am o relaţie de poveste cu publicul..."


FUEGO: "Oamenii sunt plămădiţi să se bucure..."

"Ştiţi ce-mi place cel mai mult la turneul
"TRĂIESC!"?
Este într-adevăr vorba despre mine şi activitatea mea muzicală din cei 20 de ani, are laolaltă şi noutăţi şi piese vechi, band-ul e formidabil, George, Alex, Vicenţiu, Bogdan şi Tony îşi fac treaba de minune.
Dar împlinirea vine când aud aplauzele şi zău vă spun că nu sunt un împătimit al lor. Dar când o sală întreagă te aclamă, la Iaşi, în oraşul culturii, în picioare, n-ai cum să rămâi de piatră sau să treci evenimentul la diverse.
Sau la Bârlad, ori Focşani când, deşi aveam şi alte manifestări artistice, departe, pe la Chişinău, spectatorii nu-mi mai dădeau voie să plec de pe scenă. Asta după 3 bis-uri!
Unii râd, alţii blamează, dar eu chiar am o relaţie de poveste cu publicul meu.
Da, îmi dau flori, mă emoţionează când îmi vorbesc cu mari cuvinte, mă cutremur când văd sacrificiile făcute de unii pentru a fi acolo, alături de mine.
Oamenii aşa sunt plămădiţi, să se bucure, obrazul să le fie tremurat de lacrimi, să se împartă între ieri şi azi cu nostalgie, să spere, să asculte lumina, să miroasă vântul şi să iubească muzica.
Nu vă mai spun că de peste tot adun cadouri. În special dintr-acelea de la capitolul calorii, vezi torturi, pască, cozonac, prăjituri, cornuri.
Poate şi de asta, la final, oricât aş fi de extenuat, nu pot, dar chiar n-am cum să las sutele de oameni ce mă aşteaptă şi să plec.
Fac poze cu toţi, îi ascult, le scriu gânduri şi mă bucur să văd că pentru ei...
TRĂIESC!"
Paul Surugiu - FUEGO
27 aprilie 2015

FUEGO - scrisoare deschisă către...


... maestrul JOLT KERESTELY

"NEA JOLY,
Sunteţi o încântare.
Şi să mă fi întrebat vreodată cineva dacă măestria se poate combina cu simplitatea, cu voioşia şi boemia, tot n-aş fi ştiut ce răspuns să-i dau până zilele acestea, când aţi acceptat, cu bucurie, să mă însoţiţi în turneul naţional
"TRĂIESC!".
Mă uimiţi!
La propriu, prin vitalitatea şi energia ce ne copleşeşte pe noi, cei mai tineri...
 Peste toate, trebuie să vă mărturisesc, dar aşa, să nu ne audă prea multă lume, că prin dumneavoastră am găsit calea artistică şi, mai nou, m-am regăsit din punct de vedere artistic, după ce-am realizat albumul
"STEAUA MEA".
Nu vă fie cu supărare, dar eu chiar îmi doresc să-mi fiţi aproape mult timp, furând din bunătatea care inspiră, din "lumea de dragoste" ce vă cuprinde de dimineaţa până seara.
Ştiu că sunteţi modest, dar trebuie să-mi permiteţi să le spun oamenilor că aveţi cel mai frumos şi mai altruist caracter ce mi-a fost dat să întâlnesc. Şi mai deţineţi ceva ce mulţi au pierdut, iar alţii nici nu au avut vreodată - omenia, pe care nu o acordaţi celor din jur în doze mici, ci în cantitate mare, pentru că vi-i dat ca lumea să vă iubească pentru tot ce sunteţi.
Şi-am văzut asta în ţară, amândoi.
Lumea vă preţuieşte, vă respectă cântecele şi muzicalitatea şi vă consideră, pentru eternitate, unul dintre cei mai măreţi melodişti ai României.
Eu v-aş scrie multe, dar scrisoarea asta n-o vreau neapărat o epistolă
laudativă ori demonstrativă.
Vreau să pun în ea o parte din sufletul meu.
Care vă mulţumeşte şi vă iubeşte, spunându-vă că este
PAUL SURUGIU - FUEGO,
pentru că maestrul
JOLT KERESTELY
i-a întins o mână la timp şi a văzut, în ani, în el, un posibil succes.
Adaug cu onoare faptul că sunt împlinit că v-am cunoscut şi familia, ce este asemeni dumneavoastră, un stop-cadru al fericirii.
Recunoştinţa mea e veşnică şi vă promit că la pas, de-acum, ca şi până acum, noi vom merge artistic, pentru că lumea mă vrea cântându-vă, iar pe dumneavoastră vă doreşte şi prin glasul meu.
Atenţie, aveţi abia o viaţă dăruită cântecului românesc...
Mai aveţi vreo câteva de oferit!"
Paul Surugiu - FUEGO
26 aprilie 2015

FUEGO - "TRĂIESC!" la... IAŞI - 25 aprilie 2015


"TRĂIESC!"...
în oraşul celor şapte coline











FUEGO - "TRĂIESC!" la... Constanţa - 22 aprilie 2015


"TRĂIESC!"...
la mal de mare


Sursă foto:
Gemeny Studio Production Constanţa
Mulţumim pentru amabilitate, şi de această dată!

































 
Copyright © 2012. Fuego - Paul Surugiu - un cantec, un destin... - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template