Postari recente
Se afișează postările cu eticheta Fuego la Criuleni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Fuego la Criuleni. Afișați toate postările

15 februarie 2015 - FUEGO la Criuleni


Spectacol muzical-literar în memoria poetului Grigore Vieru


 La 15 februarie curent, în incinta Centrului de Cultură şi Tineret "Grigore Sîrbu", din or. Criuleni, a avut loc un spectacol muzical-literar - "Testament", jucat de actorul și Artistul poporului al Republicii Moldova,
Paul Surugiu (FUEGO), şi echipa sa.


 Spectacolul s-a organizat sub patronatul Preşedintelui raionului, dl Vitalie Rotaru, şi a fost dedicat celor 80 ani de la naşterea poetului naţional – Grigore Vieru, a cărui operă monumentală, de o muzicalitate şi o frumuseţe rară,
rămîne mereu vie şi actuală.




 Pe parcursul spectacolului a fost redată creaţia înălţătoare a poetului liric, care, cu o sensibilitate mare, dedică poezii sufletului omenesc, ce venerează verbul matern, dragostea de neam, iubirea, cîntecul...


 De asemenea, la iniţiativa Preşedintelui raionului, spectacolul a fost unul de caritate, pentru susţinerea copiilor bolnavi de cancer din raion. Suma acumulată urmează să fie donată în timpul apropiat familiilor cu copii bolnavi.
Atît publicul, cît şi artiştii s-au simţit foarte bine la manifestaţia respectivă.

 Sala a fost arhiplină.
Pe parcursul spectacolului, cei prezenţi au trăit nişte momente de neuitat, avînd sufletul plin de emoţii tulburătoare.
19 februarie 2015

FUEGO: "Cred că istoria este parte a viitorului..."


FUEGO: "Întotdeauna m-au fascinat figurile istorice, poveştile şi legendele neamului..."

"Dragi prieteni,
Revin de pe plaiuri moldovene cu un sentiment de mândrie naţională. Într-adevăr, pe mine întotdeauna m-au fascinat figurile istorice, poveştile şi legendele neamului românesc, cele ce sunt pline de mister şi frământare a vremurilor.
Am fost în Republica Moldova, la CRIULENI.
 Normal, pentru a cânta publicului meu drag.
Mă aşteptau cu sufletul la gură.
E copleşitor să auzi în spatele scenei numele tău scandat de o mulţime de oameni, care nu au alt motiv de a fi acolo, decât acela de a te aplauda.
La Criuleni, în urmă cu trei ani, într-o manifestare spectaculoasă, primeam trofeul 
"OMUL ANULUI 2011".
Onorant. Acelaşi mare om, preşedintele Consiliului Raional Criuleni, Vitalie Rotaru, considera şi atunci, şi acum, că merit să fiu pe scenă în Basarabia, pentru toată dragostea mea oferită prin cântec, moldovenilor.
Ambele episoade, şi cel din urmă cu trei ani şi cel de acum, au avut loc la umbra unui monument impozant.
 O parte din istoria românilor, pe care moldovenii o ridică la rang de virtute naţională.
Ştefan cel Mare.
Păzind parcă întreaga suflare, exprimându-şi tacit acordul pentru toată manifestarea.
 Cultul moldovenilor pentru cea mai importantă figură a trecutului lor, este impresionant. În toate raioanele vezi monumente, iar la Chişinău tronează, exact în centru, o statuie emblemă, la care eu, de fiecare dată când termin concertele mele la Palatul Naţional şi rămân cu o mulţime de flori, merg pentru a depune, în semn de recunoştinţă, darurile publicului meu.
Cred că istoria este parte a viitorului, iar cunoaşterea sa e vitală pentru a fi cât mai bine pregătiţi pentru schimbări. Asta cu atât mai mult cu cât, avem atâtea personaje colorate, pline de fascinaţie, pe care nu ai avea cum să nu le preţuieşti pentru toată puterea pusă în lupta pentru formarea României de astăzi.
Pe final, vă amintesc de un moment drag, alături de Orchestra "Lăutarii" din Chișinău, condusă de Nicolae Botgros.
Un cântec-imn, piesa Danielei Condurache, pe care am interpretat-o şi eu în stilul meu caracteristic.
Accesaţi:
Paul Surugiu - FUEGO
15 octombrie 2014
 
Copyright © 2012. Fuego - Paul Surugiu - un cantec, un destin... - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template