Fuego - un regal de muzică şi poezie
Un spectacol cum nu a mai văzut Capitala
României, un regal a fost aseară la Sala Palatului din Bucureşti. Primul
concert regizat şi prezentat de artistul sufletelor noastre, Paul Ciprian Surugiu – Fuego, va rămâne de neuitat.
Sala Palatului s-a dovedit a fi neîncăpătoare - peste 4000 de oameni -
pentru românii care au dat răspuns "Scrisorii din Basarabia", cântând
alături de marele artist.
Fraţii Vasile şi Vitalie Advahov cu
orchestra Primăriei din Chişinău, formaţia de muzică uşoară condusă de
Dorel Burlacu din Chişinău şi invitatele speciale: Irina Loghin şi
Anastasia Lazariuc, au fost alături de artistul iubit de toţi românii în
această seară minunată.
Structurat în două părţi, concertul
realizat de artist, care s-a prelungit până după miezul nopţii, a urmat
un fir narativ duios, pornind de la acorduri fine de muzică uşoară,
ajungând la cadenţele perfecte ale pianistului Dorel Burlacu, iar mai
apoi la ritmul alert al acordeonului şi al sunetelor populare îmbogăţite
de vocea lui Fuego şi de măiestria şi virtuozitatea fraţilor Vasile şi
Vitalie Advahov şi a orchestrei Primăriei din Chişinău.
Surprizele nu au lipsit, Nineta Popa şi Gheorghe Turda oferindu-i lui
Fuego flori şi câte o melodie cântată pe viu artistului şi
spectatorilor.
Florile nu mai conteneau să ajungă la Fuego, care a coborât în sală salutând şi îmbrăţişând spectatorii.
Timp de patru ani, aşa cum a spus organizatoarea acestui spectacol,
cunoscuta jurnalistă şi realizatoare TV, Adriana Bahmuţeanu, au fost
necesari pentru ca Fuego să prezinte ceea ce ştie, ce poate face pentru
cei care au în piept o inimă română, pentru cei pe care îi iubeşte şi care îl
iubesc. Nu a trecut atâta vreme pentru că Fuego nu ar fi vrut să
realizeze propriul lui concert aici - unde de fapt a fost invitat în
nenumărate concerte - doar timpul a fost cel care a amânat acest
spectacol al artistului fără timp şi fără frontiere.
Versurile
lui Grigore Vieru, dedicate lui Paul, sunt şi vor rămâne trăiri peste
care
nu se va aşterne niciodată uitarea. Cele două lacrimi gemene, Fuego şi
Grigore Vieru s-au unit în "Lacrima" - trofeu pe care Asociaţia
Culturală "Regal D’Art" i l-a oferit artistului în această seară magică,
alături
de cartea "Testament pentru Fuego", în care au fost adunate poeziile
dedicate de către poet artistului.

Seara de 16 noiembrie, petrecută alături de Paul Ciprian Surugiu -
Fuego, la Sala Palatului din Bucureşti, a fost un regal de muzică şi
poezie, o încântare scânteietoare, ceea ce nu poate fi descris decât la
superlativ.
Rodica Elena Lupu,
17 noiembrie 2012