Postari recente

FUEGO: "Sunt un gurmand prin definiţie..."


"După cum bine ştiţi,
sunt un gurmand prin definiţie.
Consider bucătăria o artă care mă relaxează şi în care găsesc,
de cele mai ori, inspiraţie.
Gătesc şi eu, ce-i drept! Nu am veleităţi de master-chef, dar reuşesc să combin gusturi şi reţete în aşa fel, încât rezultatul final să fie unul de nivel înalt.
Am sortimente preferate o mulţime. Nu pot face o diferenţiere, dar azi aş vrea să vă recomand cega, o specie de sturion, peşte de apă dulce. Fiind cea care naşte caviarul, cega se găseşte destul de rar.
 Eu mănânc de câţiva ani, în acelaşi loc, la Chişinău, această cegă
preparată ca la carte.
E un preparat fresh, light, diferit de bucătăria specifică nouă,
ardelenilor, calorică.
Nu obişnuiesc să postez şi să fotografiez mâncăruri, dar, de această dată, e un caz unic - o delicatesă, deloc sofisticată, pe care v-o recomand, tocmai pentru că are gust asemănător cu multe şi, totuşi, cu nimic.
În rest, poze cu ce gătesc nu vă postez, deşi preparatele-mi sunt reuşite."
Paul Surugiu - FUEGO
13 octombrie 2014
Accesaţi:

FUEGO l-a sărbătorit pe JOLT KERESTELY


Fuego i-a dedicat maestrului un spectacol, în cinstea întregii sale cariere. Jolt Kerestely, sărbătorit la Piteşti

Vineri seară, îndrăgitul interpret de muzică uşoa­ră Fuego a susţinut, pe scena Teatrului "Al. Davila", din Piteşti, un spectacol extraordinar de muzică uşoară, dedicat maestrului Jolt Kerestely.
A fost o seară deosebită pentru sutele de spectatori care au umplut până la refuz Sala Mare a teatrului piteştean. Fuego a interpretat piesele ce fac parte din noul său album, intitulat "Steaua mea", melodiile fiind scrise de maestrul Kerestely.

A stat în fotoliu, pe scenă
Compozitorul a avut mari emoţii, mărturisind că este pentru prima oară când stă efectiv pe o scenă, în cadrul unui spectacol. Maestrul Kerestely a stat aşezat pe un jilţ, în timp ce Fuego şi invitaţii săi, alţi interpreţi de muzică uşoară, au cântat şlagărele compuse de-a lungul carierei sale impresionante.
"Sunt fericit că în această seară sunt alături de unul din cei mai mari compozitori pe care i-a dat această ţară.
Maestre, m-am gândit să vă celebrăm aşa cum se cuvine, pentru că meritaţi. Aţi scos nenumărate şlagăre, care au fost cântate de mari artişti ai scenei româneşti, ca Angela Similea, Margareta Pâslaru, Aurelian Temişan, Aurelian Andreescu etc.
Anul acesta, am realizat albumul "Steaua mea", care cuprinde 16 cântece superbe, scrise de maestru pentru mine.",
a declarat Fuego.
 "N-am scris muzica momentului"
Maestrul Kerestely a fost extrem de emoţionat şi a mărturisit:
"Sunt pentru prima dată pe o scenă şi am mari emoţii. Niciodată n-am scris muzica momentului. Întotdea­una am vrut să compun ceva care va dăinui în timp şi
cred că am reuşit".
Preşedintele CJ, Florin Tecău, i-a acordat compozitorului o diplomă de excelenţă, iar acelaşi lucru l-a făcut şi directorul Teatrului "Al. Davila", Sevastian Tudor.
Alături de Fuego, au urcat pe scenă artişti de la Estrada piteşteană, ca Iulia Pupezescu, Cristina Neacşu, Constantin Nica, Marius Bălan,
dar şi talentatul tânăr Iulian Selea.
Finalul spectacolului a fost impresionant, fiindcă pentru prima oară pe scena piteşteană a urcat îndrăgita interpretă de muzică uşoară Stela Enache, ce a cântat mai multe melodii compuse de maestrul Kerestely, printre care şi un cântec de leagăn scris de acesta special pentru nepoţica sa.
Bineînţeles că marea interpretă nu putea să nu cânte şlagărul "Ani de liceu", care a e­mo­ţionat profund spectatorii.
A fost o sea­ră memorabilă, publicul i-a răsplătit pe artişti cu ropote de a­pla­uze, iar maestrului Jolt Kerestely i s-a cântat
"La mulţi ani!".
I. Ivănoiu, Foto: I. Tudor
Sursa: "Curierul zilei" 
13 octombrie 2014

FUEGO - concert aniversar: "STEAUA MEA"


Jolt Kerestely a plâns pe scena Teatrului "Al. Davila"

Vinerea trecută, compozitorul şi dirijorul Jolt Kerestely – un punct de referinţă pentru tot ceea ce reprezintă muzica românească – a lăcrimat de fericire la Piteşti, maestrul octogenar fiind celebrat de discipolul său, Fuego, în cadrul unui concert
aniversar de neuitat.
 Cu acest prilej a fost lansat albumul de colecţie "Steaua mea", care încununează carierele amândurora, iar sărbătoritul zilei a fost premiat de preşedintele CJ Argeş, Florin Tecău.
Regalul muzical a avut loc la Teatrul "Al. Davila", în faţa unui public numeros şi generos cu aplauzele.
Piteştenii s-au bucurat nespus să-l vadă în carne şi oase pe "cavalerul" partiturilor celebre de muzică uşoară: "Copacul" – interpretat de Aurelian Andreescu; "Tăcutele iubiri" – cântat de Eva Kiss; "Lumea dragostei" – şlagărul Angelei Similea.
Albumul lansat în cadrul spectacolului extraordinar este o colecţie de autor, cu piese ample, de linie şi mesaje puternice, în care interpretul îl cântă pe maestrul Jolt Kerestely.
Artista Stela Enache, vocea "Anilor de liceu", a adus un plus de calitate evenimentului muzical, oferindu-le piteştenilor
un micro-recital de senzaţie.
 Pe scenă au evoluat şi artiştii teatrului din Piteşti, printre cei care au interpretat piesele compozitorului aniversat numărându-se Iulia Pupezescu, Cristina Neacşu şi Marius Bălan.
"Nea Joly a stat, timp de două ore şi jumătate, pe scenă. Ne-a urmărit pe toţi, ne-a vorbit. A fost ca un părinte neobosit, pregătit pentru a lucra în continuare cu fiecare. Publicul, dornic de calitate, a reacţionat minunat.
Aplauze nenumărate.
Refrenele fredonate alături de noi. (...)
Peste toate, am realizat o seară de excepţie închinată lui. A fost o sărbătoare a muzicii româneşti ce va dăinui peste timp, indiferent de vremurile potrivnice în care se află, căci sensibilitatea
este nemuritoare.",
a apreciat Fuego, după ce s-a consumat evenimentul, gândurile fiind inserate pe pagina sa de socializare.
Mirela Neagoe
Sursa: "Argeşul" 
13 octombrie 2014

La mulţi ani, OLGA TUDORACHE!


 FUEGO: "Olga Tudorache - o legenda..."

 "Intotdeauna teatrul a fost pentru mine o lume de caractere in care imi pot gasi cu usurinta impliniri si care imi poate hrani spiritul cu toate fatetele sale.
Iubesc actorii. Pe cei romani. Pe toti deopotriva, pentru ca au nascut un gen si lasa in urma lor o comoara la care noi ne putem raporta.
Am avut si am, cum e firesc, afinitati. Dar pe langa ele, cred ca esential este sa-i pretuim pe cei care ne sunt modele prin conduita lor.
Acestia sunt vedetele adevarate.
Am o stima suprema pentru doamna
OLGA TUDORACHE.
Fara doar si poate, o legenda, de o naturalete in interpretare cum rar se intalneste, cu roluri de geniu si o simplitate caracteristica oamenilor mari.
Am fost mandru sa ma aflu in sala la ultima reprezentatie - "Portretul doamnei T", cand a fost decorata de Casa Regala. Atunci s-a si retras. Ca o "Regina Mama" a teatrului romanesc. Cu demnitate, la timp, lasand in urma sa o imagine plina, o cariera de invidiat pe scena, in film si in pedagogie.
Olga Tudorache este pentru mine un model. O entitate intr-un domeniu pe care l-a definit. Ar trebui sa fie exemplu pentru noi toti si impreuna, cu usurinta, sa putem aplauda imensitatea sa.
Ieri a fost ziua sa si eu ii urez multi ani sanatosi, pastrand-o intr-o icoana simbolica, de neatins, in randul modelelor mele."
Paul Surugiu - FUEGO
12 octombrie 2014

FUEGO: "Dimineaţa are în ea un anume farmec..."



"Este o zi de toamnă pe sufletul meu.
Aspră, cu soare primitor şi aromă de iarnă, care mă duce cu gândul către colinde.
Defect profesional!
Şi apoi, vedeţi voi, noi, artiştii, ne schimbăm bioritmul.
Transformăm zilele în dimineţi continue, iar nopţile, cu agitaţia lor specifică, în veşnice sărbători, în care, de putem ori nu, trebuie să fim optimişti.
Tot timpul am crezut că dimineaţa are ceva în ea, un anume farmec.
Nu l-am găsit încă, sigur, dar îl cânt.
Cu bucurie, în dimineaţa mea de prânz, de pe meleaguri româneşti frăţeşti, vă reamintesc un cântec drag, vechi, de aproape 13 ani, care mi-a adus numai bucurii şi pe care l-am asociat tot timpul cu ceea ce am trăit eu."
Paul Surugiu - FUEGO
12 octombrie 2014
Accesaţi:

FUEGO: "Aseară m-am simţit artist, pe deplin..."


 "Aseară m-am simţit artist, pe deplin.
La Piteşti, pe scena Teatrului "Alexandru Davila", acolo unde am numeroase amintiri, l-am celebrat pe maestrul KERESTELY. JOLT. Autorul unora dintre cele mai frumoase piese din muzica uşoară, precum şi cel care mi-a fost sprijin la început de drum. Am lansat şi albumul "STEAUA MEA", colecţia de cântece care ne încununează carierele amândurora.
 Maestrul, profund impresionat, a lăcrimat. Mai mult, a fost premiat de către oficialităţile argeşene.
Peste toate, am realizat o seară de excepţie închinată lui. O sărbătoare a muzicii româneşti ce va dăinui peste timp, indiferent de vremurile potrivnice în care se află, căci sensibilitatea este nemuritoare.
 
Colegii mei de la teatru – Iulia Pupezescu, Cristina Neacşu, Marius Bălan - au îmbrăţişat ideea şi au interpretat şi ei piesele poveştii de artist numite KERESTELY.
 Nea Joly a stat, timp de două ore şi jumătate, pe scenă. Ne-a urmărit pe toţi, ne-a vorbit. A fost ca un părinte neobosit, pregătit pentru a lucra în continuare cu fiecare.
Publicul, dornic de calitate, a reacţionat minunat. Aplauze nenumărate. Refrenele fredonate alături de noi. Către final, ne-au oferit şi flori şi numeroase felicitări. Cred că aşteptau acest spectacol.
 Am fost onorat să o pot avea pe scenă, într-un micro-recital de senzaţie, pe STELA ENACHE. Prietena mea, în continuare o muză, vocea anilor de liceu şi a câtorva din piesele geniale ale celui ce i-a fost soţ, marele compozitor FLORIN BOGARDO, ne-a electrizat la propriu pe toţi. Ne-a încântat.
 L-am urat pe Joly și am fost împreună, fericiţi că publicul a putut sărbători împreună cu noi, această gală a muzicii adevărate."
 Paul Surugiu - FUEGO
11 octombrie 2014

12 octombrie 2014 - FUEGO la Favorit TV


"Familia Favorit" - sezon nou

 "De fiecare dată sunt fericit atunci când reuşesc să văd şi să fac minuni.
Într-un tur de forţă, ieri am avut bucuria de a filma câteva ediţii de gală ale emisiunii pe care o realizez, din pasiune, de şase ani.
Pentru mine, televiziunea a reprezentat întotdeauna un pariu. O provocare pe care am vrut să o parcurg. Încă mai am de învăţat, ştiu, dar am satisfacţia că am reuşit, împreună cu echipa de profesionişti alături de care lucrez, să pun pe picioare o emisiune, un loc în care artiştii să se simtă pe deplin artişti, cântându-şi şlagărele, vorbind despre amintirile artistice.
Şi pentru că nimic nu pare imposibil pentru noi, am încercat să unim şi România cu Basarabia. La modul figurat, desigur. Printr-un trofeu acordat celor mai importante simboluri ale României şi Basarabiei. În atmosferă festivă, cele două maluri au fost unite prin cântec.
Cu siguranţă, strălucirea altor producţii nu ne este aproape. Dar asta nu ne împiedică să fim performanţi.
Şi nume de excepţie ale scenei româneşti, simboluri ale artei au fost alături de noi. Fie că sunt de ieri sau de azi, eu personal am învăţat o lecţie. Că excelenţa nu stă în timp, nici în cumulul de experienţe acumulat, ci în înţelepciunea cu care alegi să duci mai departe, pentru eternitate, vocaţia de artist.
De la ora 20.00, pe Favorit TV, duminică, prima gală...
Nu vă dau prea multe detalii încă, doar că vom opri timpul pentru o clipă, cu voci MARI, făcând şi un popas în zona cântecului muntenesc autentic."
Paul Surugiu - FUEGO
7 octombrie 2014

FUEGO: "Arma mea e muzica..."

   
FUEGO: "Arta vorbeşte
de la sine..."

"Nu mi-am dorit să cânt în campania electorală.
Am concertele mele şi nu aş fi avut timp.
Într-adevăr, suntem într-o perioadă a schimbărilor. Noi, artiştii, milităm întotdeauna pentru instaurarea şi promovarea frumosului în lumea din jurul nostru. Arma mea personală este muzica şi este singura care
poate vorbi elocvent despre mine.
Afinităţi nu am şi atât timp cât sunt solicitat, în limitele bunului-simţ, pentru a-mi face meseria de artist, răspund deschis fără a mă asocia unor cauze care nu mă implică în mod direct.
 Consider că fiecare trebuie să fie performant în zona sa de activitate, fără a fi nevoit să intre pe plaja altuia.
Aşadar, eu cânt. Şi am făcut-o mereu pentru publicul meu, pentru oamenii care vin şi vor să mă vadă.
Schimbările se produc oricum şi nu e cazul să impun eu anumite direcţii. Pot spune doar ce am de spus prin muzica mea. Şi dacă există persoane şi cauze care se regăsesc în actul meu artistic, nu pot fi decât împlinit.
Nu impun nimic publicului meu în afară de muzică. Arta e cea care vorbeşte de la sine. Şi dacă se întâmplă, aşa cum s-a mai întâmplat, să cânt în anumite conjuncturi, o fac deschis, fără ascunzişuri, în prim-plan fiind mesajul cântecului meu, căci muzica ne va salva..."
Paul Surugiu - FUEGO
Sursa: WowBiz, 10 octombrie 2014

FUEGO: "Fiţi inspiraţi!"


FUEGO: "Dimineaţa reprezintă o sursă de inspiraţie..."

"Bucuriile unei dimineţi perfecte stau în lumina care ne vine pe faţă de la soarele trist că începe o nouă zi, de la persoana dragă, de la prietenii care te sună şi îţi dau mesaje, de la un zâmbet, de la un gând, de la o amintire.
Mereu am spus că cine se trezeşte de dimineaţă, va avea o zi încununată
de succese multiple.
Ei bine, mai ştiu că pentru mine, artist fiind, dimineaţa reprezintă o sursă de inspiraţie continuă.
Şi pentru că am zis de inspiraţie de moment, vă reamintesc de o minunată piesă a repertoriului meu, relativ recentă.
2012. Seară. În studioul de înregistrări. Din întâmplare, o banală carte îmi pică în mână. Poezii. La ştiri - vestea că Mihaela Ursuleasa, marea pianistă,
a trecut în nefiinţă.
Între tristeţe şi nostalgie, între inspiraţia unor amintiri, durere şi inspiraţia oferită de versurile unui mare poet – George Ţărnea, s-a născut
"Scrisoare de bun rămas",
o piesă de colecţie.
Fiţi inspiraţi în a face lucruri memorabile şi cele mai bune alegeri!"
Paul Surugiu - FUEGO
9 octombrie 2014
Accesaţi:

FUEGO: "Am mers în inima Moldovei..."


FUEGO: "Atât timp cât poţi face ceva, pentru cineva, este minunat!"

"O nouă seară, dragii mei...
Una în care mi-am dat seama că a ajuta este, până la urmă,
un motiv ce ne face mai nobili.
 
Ajutorul, indiferent de forma lui, indiferent de cine îl face, în ce manieră, fie că este umanitar sau nu, fie că este un simplu ridicat de umăr, un scaun oferit, sau o vorbă spusă la timpul şi locul potrivit, înseamnă bun simţ, măsura potrivită şi modalitatea prin care ne putem arăta că nu suntem singuri. Ne putem demonstra că undeva, cineva are nevoie de noi, fiind cei care aducem bucuria în suflete.
Am trăit şi trăiesc des această bucurie. E un sentiment nemaipomenit. Acela de a şti că ai pus o cărămidă la formarea cuiva, că ai ajutat un bătrân să zâmbească, că ai salvat o viaţă, fără a brava cu asta, fără a ieşi în evidenţă.
Atât timp cât poţi face ceva pentru cineva e minunat.
Recent, am avut bucuria de a aduce zâmbete, voluntar, dezinteresat, unor oameni care an de an, vin la mine la spectacol. Oameni pentru care bucurie înseamnă această fărâmă de ajutor venit la timp, de undeva.
 Într-o simfonie a toamnei, am rupt din timpul meu şi am mers până în inima Moldovei, pentru a oferi zâmbete muzicale. Le-am primit înzecit.
Cu spirit pacifist, mi-au oferit şi un trofeu. L-am primit onorat, pentru că venea din partea unor oameni pentru care ajutorul însemnă vocaţie şi pentru care prezenţa mea acolo era o oază de linişte.
Domnul Nicolae Mihai, cel ce m-a invitat, om de ispravă, a fost profund mişcat de gestul meu.
Am scris şi în cartea de onoare. I-am mărturisit că voi povesti prietenilor mei de pe Facebook, ce înseamnă pentru mine a fi alături de cineva atunci când are nevoie de tine. Iar la mine, asta e crez.
 Când ştiu că o pot face, prin mijloacele mele, cât îmi permite timpul şi toate celelalte puncte, o fac dezinteresat.
Aşadar, ajutaţi! Oferiţi o şansă speranţei!
Voi reveni cu drag, în locurile şi la oamenii care mă iubesc, susţinând acţiunile celor ce fac din ziua de mâine o lumină a liniştii."
Paul Surugiu - FUEGO
9 octombrie 2014
Accesaţi:

FUEGO: "E bine să ne păstrăm cumpătul..."


FUEGO: "Oameni de bine?
Am întâlnit cu duiumul..."

"În ceas de noapte, am bucuria de a rememora câteva din momentele esenţiale care m-au făcut astăzi, aşa cum mă vedeţi.
Perioada de început a carierei mele a avut şi episoade în care a urcat, prefigurând succesul, dar şi etape grele.
Oameni de bine? Am întâlnit cu duiumul.
Personalităţi care m-au ajutat şi care, într-un fel sau altul, şi-au pus amprenta asupra mea.
George Grigoriu, Jolt Kerestely, Marius Ţeicu, Rodica Popescu Bitănescu, George Mihăiţă şi mulţi alţii.
Sunt multe nume şi nu aş vrea să uit pe cineva.
Şi datorită lor am putut evolua, străbătând etapele fireşti.
Şi am spus tot timpul – suntem ce suntem datorită tuturor oamenilor care ne-au ieşit, la un moment dat, în cale.
Şi trebuie să le mulţumim pentru asta.
Tot la început, am trecut şi prin situaţii care m-au descumpănit. M-am ridicat şi mi-am zis că trebuie să merg mai departe.
Ulterior, de la "Toată lumea dansează", a început totul.
Oriunde am fi, oricine am ajunge, fie foarte sus, fie la acelaşi nivel, pe lângă decenţă, bun simţ, tot pachetul acesta ce ţine de un spirit de învingător, e bine să ne păstrăm cumpătul, avându-i mereu în memorie pe cei ce ne-au fost ajutor, şansă, sprijin.
Şi pentru că vorbeam de început, vă reamintesc şi de un cântec la care ţin, scris de mine, de pe vremea aceea."
Paul Surugiu - FUEGO
7 octombrie 2014
Accesaţi:

10 octombrie 2014 - FUEGO la Piteşti


"STEAUA MEA"
- concert aniversar dedicat maestrului JOLT KERESTELY -


"Dragii mei,
În această toamnă cu accente muzicale, chiar şi în vremea de afară, pe
10 octombrie, începând cu ora 19.00,
la Teatrul "Alexandru Davila" din Piteşti,
îl vom celebra pe maestrul
JOLT KERESTELY,
într-un spectacol unic dedicat acestuia –
"STEAUA MEA".
Piesele sale se vor auzi din nou, momentele de coregrafie vor completa atmosfera, iar compoziţiile unice scrise de maestru pentru mine, incluse pe albumul lansat în luna mai şi premiate ca fiind drept cele mai bune compoziţii ale anului 2013, de către Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, vor face scena să strălucească, într-un regal al muzicii româneşti.

 
Nea Joly e un fenomen.
Cântă în continuare ca nimeni altul.
Chiar şi la Piteşti vom face duete la pian.
Muzica românească i-a acordat locul de cinste, căci până și ea conştientizează că ar fi fost mai săracă în evoluţie, dacă nu existau creaţiile sale.
Eu sunt fericit că am putut cânta piese compuse de el. Şi că acum, la Piteşti, îl putem sărbători aşa cum trebuie. Aşa cum îi stă bine unui compozitor.
Desigur, lansăm şi albumul. Să ne fiţi negreşit alături!
Deci, notaţi: 10 octombrie, Piteşti, Teatru, ora 19.00 – "STEAUA MEA" – muzică românească în forma cea mai PURĂ!"
Paul Surugiu - FUEGO

3 octombrie 2014 - FUEGO la Favorit TV

FUEGO - invitat al emisiunii
"Paharul Favorit"


Vineri, 3 octombrie a.c., FUEGO a revenit în studiourile postului Favorit TV, de această dată în calitate de invitat special al rubricii "Paharul cu surprize",
difuzată în cadrul emisiunii
"Paharul Favorit",
moderată de Roxana Vaşniuc.  


FUEGO: "Basarabia - locul în care mă simt ca acasă..."


"Basarabie, ridică-ţi fruntea!" - "strigăt al timpului şi al încercărilor..."

"După cum bine ştiţi, Basarabia a reprezentat întotdeauna, pentru mine, locul românesc în care mă simt ca acasă.
Şi credeţi-mă, am învăţat să iubesc Basarabia.
Prin poezia maestrului Grigore Vieru, poetul luminii şi al simplităţii, cel care a creionat întreaga durere a istoriei în vers.
Aşa am descoperit cele mai frumoase cântece şi tot aşa am ajuns să le cânt.
 Unul dintre acestea –
"BASARABIE, RIDICĂ-ŢI FRUNTEA!".
Un imn al Românilor de peste Prut.
Un strigăt al timpului şi al încercărilor.
Versurile, desigur, aparţin lui Grigore Vieru.
Muzica lui Petre Teodorovici.
Prima oară, cântecul a fost interpretat de
NINA CRULICOVSCHI,
prietena şi colega mea de la Teatrul "Alexandru Davila" din Piteşti, cea care a cântat Basarabia şi care a dat glas unor versuri de excepţie.
Asta a făcut-o pentru că iubeşte România, alegând să rămână aici, la Piteşti.
Eu am interpretat piesa în cadrul unui spectacol pe scena Palatului Naţional din Chişinău. A fost o onoare şi un privilegiu.
Aşa cum e în toate cazurile în care cânt versurile lui Grigore Vieru, cel la care am ţinut ca la un tată.
Sper să vă placă!"
Accesaţi:
Paul Surugiu - FUEGO
3 octombrie 2014

FUEGO: "Mi-aduc aminte de experienţa minunată..."


FUEGO: "Dan Spătaru trăieşte printre noi..."

"Dragii mei,
Astăzi mi-aduc aminte de experienţa minunată pe care am trăit-o anul acesta, în cadrul turneului de primăvară. L-am omagiat pe maestrul muzicii româneşti. Legenda, simbolul. Marele actor de succes, Dan Spătaru.
I-am împlinit practic o dorinţă, aceea de a face un ultim turneu naţional cu muzica şi cântecele sale.
Şi toate, bijuterii, au răsunat prin țară.
 Cred că, pentru a merge mai departe, pentru a crea, pentru a schimba, este nevoie să ne raportăm la trecut. Cu atât mai mult cu cât trecutul are eroi mari precum a fost Dan Spătaru.
"SERENADA" mea pentru el a fost felul prin care i-am putut mulţumi pentru inspiraţie, pentru carieră, pentru tot.
Ieri ar fi fost ziua sa. Eu îl cânt şi-i transmit gândul meu, încercând să-i duc mai departe opera. A lui şi a marilor compozitori.
Anul trecut, pe vremea asta, eram la Medgidia. Cântam la Festivalul ce duce memoria maestrului în timp.
Consider că Dan Spătaru trăieşte printre noi. Am văzut asta acum, când am colindat cele 15 oraşe ale ţării, cu spectacolul omagial dedicat lui.
Pentru mine, Dan Spătaru reprezintă parte a istoriei ţării şi a viselor mele."
Paul Surugiu - FUEGO
3 octombrie 2014
Accesaţi:

FUEGO: "Locul? Mirific... Emoţia? Puternică..."

 FUEGO: "Mănăstirea Brazi - loc de taină..."

 "Vă scriu dintr-un loc în care m-am încărcat cu energie pozitivă, cu spiritualitate.
Am revenit după 8 ani la Mănăstirea Brazi, din Vrancea.
Am participat la slujbă, mi-am notat gânduri noi în cartea de onoare
în care scrisesem şi acum 8 ani.
Locul? Mirific.
Emoţia? Puternică.
 De ce?
Căci Mănăstirea Brazi e locul de taină în care îţi regăseşti mereu valorile morale, bucuria de a fi creştin şi ceea ce e mai măreţ în lumea-ntreagă
– acea împăcare cu sine.
 Voi reveni cu drag la Mănăstirea Brazi, unde vă recomand şi vouă să mergeţi, căci e spaţiul în care tot ce-i pământesc şi curat se îngemănează cu divinitatea."
Paul Surugiu - FUEGO
28 septembrie 2014
Foto: Arhiva personală a artistului

FUEGO: "Cele mai mari bucurii şi împliniri..."


 "... ţin de simplitatea unor momente!"

"Răsfoind printre amintiri, am găsit câteva dragi, imortalizate în cele mai frumoase poze.
Acum, sincer, nu mi-a fost foarte greu să ajung în preajma lor. Marile personalităţi.
 Pe Obama, Barack Obama, l-am găsit liniştit. Era deja preşedinte. M-a invitat la o cafea, dar eram destul de ocupat, încât să-i accept invitaţia. Am încercat să stau în scaunul lui prezidenţial, dar am ajuns la concluzia că e mai bine să fii artist.
 Julia Roberts şi Tom Cruise mi-au povestit despre aventurile lor de la filmări. Ce-i drept, amintirile erau cam reci.
 Am făcut o poză şi am mers către Whoopi Goldberg. Cum o ştiţi. Non-conformistă. Râdea la toată lumea. Am vrut să ne dăm mâna, dar a ei era destul de rigidă.
Ne-am lăsat oricum pozaţi.
 Cu Yasser Arafat a fost mai greu. Momentele astea s-au petrecut prin 2010. El trecuse deja dincolo prin 2004, dar l-am găsit împăcat cu sine şi zâmbitor. Nu am discutat despre problemele Palestinei, dar am făcut cu drag o poză.
Lăsând gluma la o parte, m-am simţit foarte bine printre cele mai mari nume ale lumii. Asemănarea – una la unu.
La "Madame Tussauds", la Londra, în oraşul celor mai frumoase amintiri.
Până la urmă, cele mai mari bucurii şi împliniri sunt acelea ce ţin de simplitatea unor momente.
La noi, artiştii, ele se dublează. Intervine şi dragostea publicului nostru, care le desăvârşeşte pe toate."
Paul Surugiu - FUEGO
2 octombrie 2014
Accesaţi:

FUEGO: "Am trăit astăzi o experienţă minunată..."


FUEGO: "Mă bucur de dragostea publicului cu înţelepciune..."

"Dragii mei,
Am trăit astăzi o experienţă minunată. E un sentiment dintr-acelea care te năpădesc cu emoţii pe care nu reuşeşti să le stăpâneşti prea simplu. Artist fiind de mulţi ani, mă stăpânesc, dar vă mărturisesc că e minunat să vezi cum o sală întreagă, plină până la refuz, se ridică în picioare pentru tine, cântă şi te aplaudă.
Asta mi s-a mai întâmplat, dar astăzi emoţia a fost dublă. În sală erau persoane speciale, manifestarea fiindu-le dedicată lor.
Să vezi cum unui om cu experienţe de viaţă, cu înţelepciune cât dublul vârstei tale, îi curg lacrimile, se înclină în faţa ta şi găseşte în tine şi în muzica ta, speranţa pentru mâine, e ceva ce nu poate fi descris în cuvinte.
 Am avut norocul de a-i inspira pe cei pentru care am un respect suprem. De ce? Pentru că sunt un public pretenţios, cu aşteptări majore. Oameni pentru care esenţa este cea mai importantă, iar vârsta şi înţelepciunea au făcut ca ei să fie circumspecţi cu cei ce nu le sunt pe plac.
Mă bucur de dragostea publicului cu înţelepciune. Şi asta am văzut şi azi, la Râmnicu Sărat, acolo unde oamenii au simţit că eu le sunt aproape, că-i respect. Şi nu doar prin prezenţa mea pe scenă. Ci şi prin muzica mea.
Tocmai de asta am un mesaj pentru toţi aceia dintre noi, cei care uneori judecăm sau aruncăm rapid verdicte.
Iubiţi-i şi respectaţi-i pe cei din altă generaţie cu voi!
Curând, mai devreme sau mai târziu, vom ajunge ca ei şi poate nu vom avea aceeaşi înţelepciune de a fi indulgenţi. Iar peste ani, toţi cei ce sunt tineri, vor asculta tot muzica părinţilor lor, cea care, într-adevăr, este nemuritoare.
Îi mulţumesc domnului primar al Râmnicului Sărat
pentru invitaţia din seara aceasta."
Paul Surugiu - FUEGO
1 octombrie 2014
Foto: Arhiva personală a artistului

FUEGO: "E un model, o valoare, un exemplu..."


 FUEGO: "Tudor Gheorghe
- un creator de emoţie scenică..."

 "Întâlnirile cu persoanele dragi sufletului meu au fost mereu ca o binecuvântare. O împlinire din care am mereu câte ceva de învățat, căci oricât am considera noi că suntem de evoluați, din orice punct de vedere, putem oricând descoperi lucruri la care nici nu ne gândeam până atunci.
O astfel de întâlnire onorantă a fost cea cu maestrul
Tudor Gheorghe.
O forţă din punct de vedere intelectual.
Un creator de emoţie scenică, cum rar ţi-e dat să întâlneşti,
un rapsod şi un român adevărat.
Asemenea mie, l-a cântat pe Grigore Vieru, mentorul meu.
Mă regăsesc în creaţiile sale şi în dragostea sa de România pură, pe care a transpus-o în mai toate proiectele, de la marii poeţi ai neamului, până la muzica românească atât de dulce şi liniştitoare.
Tudor Gheorghe este cel care a conturat portretul românului în interpretare, aşa cum Grigorescu a făcut-o în pictură şi Porumbescu - în muzică.
E un model, o valoare, un exemplu pentru noi, colegii săi.
Aştept să-l revăd cu drag, pe 9 octombrie 2014, la Sala Palatului din Bucureşti, într-un spectacol unic, un best of al anotimpurilor, care-i adună, lângă el, pe membrii corului academic, brand de țară – Madrigal şi pe membrii orchestrei Radiodifuziunii Române, sub atenta acompaniere
a talentatului dirijor Marius Hristescu."
Paul Surugiu - FUEGO
29 septembrie 2014

 
Copyright © 2012. Fuego - Paul Surugiu - un cantec, un destin... - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template